Antena 3 CNN Actualitate Imagini din interiorul primului spital de recuperare post-COVID

Imagini din interiorul primului spital de recuperare post-COVID

România are, potrivit datelor din 14 aprilie, doar cinci judeţe pe verde. Într-unul dintre ele, în Gorj, medicii de la Spitalul de Pneumo-ftiziologie din Runcu muncesc să îi vindece complet pe pacineţii care au depăşit boala SARS-CoV-2 dar nu şi ravagiile lăsate de ea. Şi sunt din ce în ce mai mulţi cei care sună la Runcu pentru programări la cel mai complex centru de recuperare postcovid aflat în amenajare. Fundaţia "Mereu Aproape" contribuie la realizarea acestui centru şi a trimis, în Gorj, primele echipamente medicale.

Imagini din interiorul primului spital de recuperare post-COVID
Sursa foto: https://fundatiamereuaproape.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Apr 2021   •   18:41

La Spitalul de Pneumoftiziologie de la Runcu funcționează o secție de recuperare post-Covid și aici sunt deja 19 pacienți.

În curând, la unitatea medicală aflată la 780 de metri altitudine va funcționa primul centru complex de tratare a ravagiilor fizice și emoționale produse de infecția cu COVID-19.

''Am emoţii. Sunt în faţa dumneavoastră cu primul pas din o nouă promisiune îndeplinită, a noastră, a Fundaţiei Mereu Aproape. Vorbeam nu cu mult timp în urmă despre proiectul de la Runcu şi uite că se întâmplă.

"Se întâmplă să plece primul val de echipamente acolo, către centru, sunt exact lucrurile pe care le-au cerut medicii şi acolo va fi primul centru în care pacienţii care au avut COVID pot să se recupereze. Din toate punctele de vedere'', a spus Alessandra Stoicescu, președinte Fundația "Mereu Aproape".

Centrul de recuperare se află în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” 

Centrul de recuperare se află în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, județul Gorj, județ în care a fost înregistrat primul caz de infectare cu noul coronavirus din România.

Echipamentele medicale au ajuns la Runcu și în câteva zile vor fi puse la treabă. Sunt aparate de fizioterapie, antrenament respirator, kinetoterapie, monitoare de funcţii vitale, un analizor PCR si o vestă de drenaj toracic.

''Aparatele ne ajută foarte mult să realizăm aceste obiective. Este încurajator că putem să beneficiem de ele la începutul acestui program și astfel să-l putem efectua la parametrii pe care ni-i dorim'', spune Ştefania Ionică, medic şef clinică recuperare. 

COVID-19 este mai mult decât o boală respiratorie și poate lăsa multe sechele

 Cei care vor să facă ședințe de terapie se pot adresa spitalului la opt săptămâni după primirea rezultatului negativ la boala SARS-CoV-2.

''O treime din pacienții care au trecut prin această suferință rămân cu anumite sechele : dficultăți la respirație, tuse, tulburări de ritm cardiac, această oboseală și slăbiciune musculară, dureri ale articulațiilor, inclusiv tulburări de memorie, de atenție'', adaugă  Ştefania Ionică, medic şef clinică recuperare. 

La Spitalul de la Runcu lucrează o echipă multidisciplinară, medici penumologi, de recuperare medicală, asistenți, fiziokinetoterapeuți iar instituția este singura din țară care are o salină de suprafață pentru haloterapie.

Compartimentul de recuperare are acum 50 de paturi

Secția de recuperare post-Covid  va fi extinsă odată ce proiectul demarat de Fundația "Mereu Aproape" va fi gata.

''Mulţumesc pentru că se întâmplă aceste lucruri şi vă promit că de fiecare dată vom face exact ceea ce promitem. Suntem împreună şi acest centru devine realitate cu ajutorul vostru şi al partenerului nostru tradiţional, Sika. Mereu Aproape!'', a spus Alessandra Stoicescu, președinte Fundația "Mereu Aproape"
 

×
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close