Antena 3 CNN Actualitate Reacția DSP București, după ce o femeie din București a rămas cu mama moartă în casă

Reacția DSP București, după ce o femeie din București a rămas cu mama moartă în casă

Directorul DSP București, Oana Niculescu, a reacționat, luni, după ce mama unei femei din Capitală a decedat, iar autoritățile nu i-au ridicat trupul de teama COVID-19. Potrivit acesteia, instituția pe care o conduce nu se putea implica în caz decât după ce fiica femeii obținea o serie de acte de la serviciul de ambulanță și primărie.

Reacția DSP București, după ce o femeie din București a rămas cu mama moartă în casă
de Gabriel Dano    |    03 Aug 2020   •   20:35

"În momentul în care avem această speță referitoare la pacienta decedată, trebuie să i se elibereze de către un medic un certificat medical constatator de deces. După care, cu acest document, familia ajunge pe raza Primăriei Sectorului 6, unde i se eliberează certificatul de deces și adeverința de înhumare.

DSP: Nu noi constatăm decesul!

După ce are toate aceste documente, familia se adresează către noi pentru a se elibera acest aviz sanitar de transport. Medicul care ar trebui să constate decesul nu e de la DSP București. Trebuie solicitat serviciul de ambulanță care va veni cu un echipaj cu medic care va face această constatare. Pacienta nu este pozitivă, este un contact direct al unei paciente care este pozitivă", Oana Nicolescu, director DSP București.

 Fiica femeii, strigăt disperat de ajutor

O femeie care a murit, luni dimineață, se află în continuare de ore bune în apartamentul său din București pentru că toate instituțiile statului refuză să se implice de teama COVID-19, dar și din cauza birocrației. DSP și Medicina Legală pasează responsabilitatea de la una la cealaltă.

Fiica femeii decedate a explica, în exclusivitate pentru Antena 3, situația în care se află în acest moment.

"Cei de la 112 au venit, cei de la SMURD au constatat decesul și mi-au lăsat o hârtie cu EKG-ul. Au spus că au chemat un echipaj de poliție, care este în fața blocului și așteaptă pe cineva de la DSP. Noi suntem izolate din data de 27, de când a fost ridicat soțul meu de acasă, el fiind confirmat sâmbătă noapte pozitiv.

Mi s-a spus să stau în casă. Ca să obțin un document pentru înmormântare, un document ca să mă pot deplasa în provincie, că acolo trebuie să o îngrop. O derogare, ceva, ca să pot să plec pentru că e sunt declarată izolată!

De la DSP mi-au spus să le trimit un email și să declar că sunt contact direct și să obțin de la ei o derogare ca să pot să merg să îmi îngrop mama. Stau cu mortul în casă și nu mă îndrumă nimeni", acuză fiica femeii.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close