Antena 3 CNN Actualitate Scandalul măştilor neconforme ia amploare! Peste 30 de milioane de măşti de protecţie au fost restrase deja de pe piaţă

Scandalul măştilor neconforme ia amploare! Peste 30 de milioane de măşti de protecţie au fost restrase deja de pe piaţă

Scandalul măştilor neconforme ia amploare. Preşedintele Klaus Iohannis cere retragerea lor de pe piaţă, după ce ministrul Economiei, a anunţat, ieri, că jumătate dintre măştile din comerţ nu protejează împotriva coronavirusului, dar că statul nu poate interveni pentru a le retrage, pentru că avem o piaţă liberă. Ministrul Virgil Popescu spune că soluţia este ca măştile neconforme să aibă etichete, pe care scrie că nu oferă protecţie suficientă.

Scandalul măştilor neconforme ia amploare! Peste 30 de milioane de măşti de protecţie au fost restrase deja de pe piaţă
Sursa foto: Hepta
de Iulia Gorgorin    |    26 Noi 2020   •   10:30

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, susţine că măștile din comerț care nu protejează de COVID vor trebui marcate ca atare.

''Aproximativ jumătate care se găsesc în comercializare, nu respectă, adică nu ne protejează. Au fost oprite de la vânzare, cu un control pe care l-am ordonat ANPC-ului, în urmă cu ceva timp în urmă. S-au dat amenzi de peste 18 milioane lei. Vom avea grijă ca printr-un ordin al ANPC-ului, cutiile să fie etichetate, să li se spună oamenilor: acesta este un acoperitor de faţă, acesta nu vă protejează împotriva COVID'', a spus ieri, ministrul Economiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că trebuie să facem diferenţa între măştile de protecţie şi cele care sunt doar ''obiecte cu care poţi să îţi acoperi faţa''

''Am vorbit cu ministrul Popescu şi mi-a spus că există destul de mulţi producători în ţară care produc măşti care pot purta această denumire, măşti de protecţie, şi atunci, probabil, vor fi acestea, mai mult comcercializate. Trebuie să facem diferenţa între măşti de protecţie, cum sunt acestea pe care le purtăm noi, şi pur şi simplu obiecte cu care poţi să acoperi faţa'', a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

ANPC a retras peste 30 de milioane de măşti de protecţie

Peste 30 de milioane de măşti de protecţie au fost restrase deja de pe piaţă, spun cei de la Protecţia Consumatorului. Şeful ANPC, Eduardt Cozminschi, susţine că acestea erau produse fără vreun control privind calitatea şi eficacitatea.

''Erau acele măşti produse practic fără acreditare, fără a avea un aviz din partea autorităţilor şi organelor abilitate. Am retras de la comcercializare  apoape 32 de milioane de măşti. Toţi importatorii, distribuitorii sau producătorii, au obligaţia ca pe măştile care asigură protecţie împotriva COVID-ului, să specifice foarte clar acest lucru'', a precizat preşedintele ANPC.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close