Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor, date oficiale despre situaţia paturilor ATI din spitale: "Avem mai multe paturi decât personal medical”

Radu Tudor, date oficiale despre situaţia paturilor ATI din spitale: "Avem mai multe paturi decât personal medical”

Radu Tudor a prezentat în cadrul emisiunii "Punctul de întâlnire”, date oficiale privind situaţia paturilor ATI funcţionale în spitalele din România. Conform bilanţului există veşti bune.

Radu Tudor, date oficiale despre situaţia paturilor ATI din spitale: "Avem mai multe paturi decât personal medical”
de Claudia Popovici    |    22 Oct 2020   •   21:54

În exclusivitate la Antena 3, Radu Tudor a prezentat situaţia reală a paturilor ATI, la debutul celui de-al doilea val al pandemiei cu coronavirus, care este extrem de agresiv şi care se anunţă lung de cel puţin 6 luni de zile.

În acest context, România este obligată să crească serios capacitatea de internare în secţiile de terapie intensivă.

"Datele oficiale arată o creştere absolut remarcabilă a numărului de paturi ATI. Asta înseamnă că sistemul s-a mobilizat atăt cât a putut el, atât cât a ştiut mai bine. Această mobilizare vine şi din partea administraţiei centrale şi din partea administraţiei locale", a spus Radu Tudor, în cadrul emisiunii "Punctul de Întâlnire".

Paturi ATI funcţionale în România

La debutul pandemiei, spitalele din România aveau 2470 de paturi ATI complet echipate.

„În momentul de față bilanțul făcut de specialiștii în Anestezie Terapie Intensivă arată că România are 4175 de paturi ATI complet echipate”, a spus Radu Tudor, în cadrul emisiunii "Punctul de Întâlnire”.

Explicaţia specialiştilor ATI

Evaluarea a inclus doar secţiile ATI din spitalele mari: Universitare, Judeţene, Boli Infecţioase şi Municipale mari.

Evaluarea a inclus toate spitalele cu secţii ATI, inclusiv cele mici (cu 4-10 paturi ATI) plus 220 de paturi pentru terapie intesivă noi, care nu existau şi care au fost suplimentate în această perioadă aprilie-octombrie.

La aceste 4175 de paturi ATI din spitale, se adaugă încă 131 paturi, astfel:

  • 5 unităţi TIR mobile 12x5=60 de paturi ATI complet dotate -  prin demersul spectaculos al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, al Fundaţiei Mereu Aproape şi multe alte contribuţii private de la companii multinaţionale, de la firme care s-au implicat să ajute financiar achiziţionarea acestor TIR-uri de terapie intensivă pe care le regăsim acum în Ploieşti, Bucureşti, Timişoara.
  • Spitalul modular de la Leţcani echipat cu 48 de paturi ATI complet dotate.
  • Spital ROL 2, creat de Ministerul Apărării Naţionale cu 23 de paturi ATI complet echipate.

"Astfel, în acest moment avem în total 4306 de paturi Anestezie Terapie Intensivă, un număr aproape dublu faţă de cel cu care debutase pandemia", a mai spus Radu Tudor, în cadrul emisiunii "Punctul de Întâlnire" de la Antena 3

Avem demonstraţia clară a faptului că putem spera

"Să avem 2000 de paturi în plus la Anestezie Terapie Intensivă în nouă luni de zile este o surpriză plăcută pentru mine", a declarat Radu Tudor

Diferenţa dintre numărul total de paturi ATI şi cele care au în dotare ventilatoare

La începutul pandemiei din 2470 de paturi ATI doar 1300 aveau ventilatoare. Restul, 1100 de paturi nu aveau ventilatoare şi erau folosite pentru persoanele care nu aveau nevoie să fie intubate şi ventilate.

"În momentul de faţă, din 4306 de paturi ATI avem 2252 de paturi cu ventilatoare, rezultat din 1300 din spitalele mari la care se adaugă 105 din spitalele mici plus 197 de ventilatoare reparate la care se adaugă alte 650 de ventilatoare noi achiziţionate sau donate în perioada aprilie-octombrie.

Până la 15 decembrie, conform contractelor existente la Ministerul Sănătăţii vor mai veni încă 344 ventilatoare", a mai precizat Radu Tudor.

Evaluarea a inclus toate spitalele cu secţii ATI, inclusiv cele mici (cu 4-10 paturi).

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: România COVID-19
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close