Antena 3 CNN Actualitate Spitalul Colentina va fi redeschis și pentru pacienții non-COVID

Spitalul Colentina va fi redeschis și pentru pacienții non-COVID

Spitalul Clinic Colentina din București își va deschide din nou porțile şi pentru pacienții non-COVID.

Spitalul Colentina va fi redeschis și pentru pacienții non-COVID
Sursa foto: Hepta
de Cristina Ştefan    |    14 Mai 2021   •   10:10

Repezentanții unității sanitare au depus de mai mult timp solicitare și anume, ca spitalul să devină mixt.

Spitalul Colentina are o capacitate de 800 de locuri, însă odată ce a fost transformat exclusiv în unitate COVID-19, a funcționat inițial doar cu 100 de locuri, iar ulterior cu 300.

În acest moment, mai sunt doar zeci de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 care sunt internați la Spitalul Colentina.

Tocmai din acest motiv s-au depus documentațiile necesare, astfel încât să se obțină acest aviz din partea celor de la Direcția de Sănătate Publică. Este vorba despre un aviz temporar de funcționare, în regim mixt.

Pacienţii cu alte afecţiuni pot veni să se trateze la Spitalul Colentina

Astfel, în perioada următoare, pacienții cu diverse afecțiuni pot veni din nou să se trateze la Spitalul Colentina.

„În urma obținerii avizului temporar de funcționare în regim mixt eliberat de către DSPMB, vă informăm că în foarte scurt timp Spitalul Clinic Colentina își va deschide din nou porțile și pentru pacienții non - COVID”, anunță spitalul.

Data exactă de redeschidere a spitalului în regim mixt - COVID și non-COVID - va fi anunțată săptămâna viitoare.

De asemenea, Spitalul Colentina precizează că funcționarea spitalului în regim mixt se va face cu respectarea circuitelor separate.

Spitalul Colentina a devenit spital COVID în totalitate în martie anul trecut. A fost redeschis de câteva ori şi pentru pacienţii non - COVID, apoi închis după perioade scurte din cauza numărului mare de infectări din ţară.

Anunţul făcut de managerul Spitalului Colentina: "Pacienţii vor fi primiţi în condiţii optime de siguranţă!"

Dr. Victor Cauni, managerul Spitalului Colentina, a intervenit vineri în exclusivitate la Antena 3, unde a anunțat cum se va redeschide unul dintre cele mai mari spitale din țară.

 

×
Subiecte în articol: Spitalul Colentina pacienti non-stop
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close