Antena 3 CNN Actualitate Traian Berbeceanu: "Măsurile restrictive au fost relaxate conform legii. Nu pot spune eu dacă cifrele sunt reale"

Traian Berbeceanu: "Măsurile restrictive au fost relaxate conform legii. Nu pot spune eu dacă cifrele sunt reale"

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a comentat la Antena 3, cum s-a luat decizia relaxării măsurilor restrictive. El a subliniat că această hotărâre a fost luată conform legii şi nu poate spune dacă rata de incidenţă este sau nu reală, având în vedere că datele oficiale au fost raportate de către structuri ale Ministerului Sănătăţii.

Traian Berbeceanu: "Măsurile restrictive au fost relaxate conform legii. Nu pot spune eu dacă cifrele sunt reale"
Sursa foto: Facebook / Traian Berbeceanu
de Claudia Popovici    |    22 Ian 2021   •   17:45

Cele mai noi mutaţii ale coronavirusului ar reprezenta un risc foarte ridicat pentru Europa. Cel puţin acesta este avertismentul specialiştilor de la Centrul European pentru Controlul Bolilor care au precizat că măsurile restrictive nu trebuie relaxate.

Totuşi, autorităţile din Capitală au decis, vineri, ca restaurantele, cinematografetele, teatrele şi sălile de jocuri să se redeschidă de luni, dar în limita a 30% din capacitate. Decizia a fost luată de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, deşi ministrul Sănătăţii a solicitat amânarea relaxării.

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, a explicat că relaxarea măsurilor restrictive s-a adoptat conform legii, având în vedere că de trei zile rata de incidentă privind infectările cu COVID-19 a fost sub trei la mia de locuitori.

 "Astăzi incidenţa de infectare a fost 2,52, deci sub 3 la mie. Este a treia zi consecutiv în care avem un indice mic, astfel că, potrivit reglementărilor legale în vigoare am fost nevoiţi să convocăm Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă şi să adoptăm o hotârâre prin care anumite măsuri restrictive au fost un pic „relaxate”.

Este vorba de operatorii din Horeca, care pot să funcţioneze, barurile, cafenelele, restaurantele, pot să funcţioneze pe interior cu respectarea măsurilor sanitare şi a normelor legale la o capacitate de 30% în intervalul orar 06:00 – 21:00. De asemenea este vorba şi despre sălile de spectacole, teatrele, cinematografele care pot să funcţioneze la o capacitate de 30 %”, a spus pentru Antena 3, Traian Berbeceanu.

Întrebat cum vor calcula operatorii capacitatea de 30%, prefectul Capitalei a precizat că se vor avea în vedere normele legale care prevăd distanţarea.

„Spun normele legale care ar trebui să fie distanţa între mese, câte persoane care nu sunt membrii ale aceleiaşi familii... sunt reglemetări foarte clare şi precise în acest domeniu şi Horeca le cunoaşte foarte bine. În cazul sălilor de spectacol, capacitatea este greu de calculat”, a mai spus Traian Berbeceanu.

Traian Berbeceanu: Dacă indicele de contaminare va depăşi 3 la mie, revenim la restricţiile impuse

"Ar trebui să ţinem cont prevederile legale. Legea există ca să si aplicăm. Nu există un termen stabilit în timp până la care aceste măsuri au fost relaxate. În mod evident dacă indicele de contaminare va depăşi 3 la mie va trebui să revemim la restricţiile impuse de aceleaşi acte normative”, a mai spus Berbeceanu.

Întrebat cum comentează declaraţia ministrului Sănătăţii care contestă raportările COVID-19, Traian Berbeceanu a precizat că nu vrea să intre în polemică, pentru că datele sunt comunicate de structuri aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

"În mod real eu ca şi prefect vremelnic al municipiului Bucureşti şi alte instituţii ale statului din zona administrativă, nu au niciun referenţial ca să poată să măsoare aceste cifre, ca să poată spune dacă sunt reale sau nu dacă sunt mai mari sau mai mici decât prezumtivele cifre reale. Nu aş vrea să intru într-o polemică pe subiectul acesta.

Cifrele oficiale sunt comunicate de DSP şi INSP care sunt structuri din subordinea Ministerului Sănătăţii. Noi trebuie să punem în aplicare prevederile actelor normative, să ţinem cont de ordinele comune ale miniştrilor, de metodologiile stabilite inclusiv la nivelul Ministerului Sănătăţii. Atunci când acestea vor fi schimbate, inclusiv actele normative ne vom supune acelor acte normative care vor fi în vigoare în acel moment. Cred că este în interesul nostru comun să respectâm măsurile pe care le-am stabilit", a conchis Traian Berbeceanu.

 

×
Subiecte în articol: Traian berbeceanu
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close