Antena 3 CNN Actualitate Funcționează vaccinul AstraZeneca pe noile tipuri de tulpini? Răspunsul unui medic din Cluj

Funcționează vaccinul AstraZeneca pe noile tipuri de tulpini? Răspunsul unui medic din Cluj

Mai multe țări se confruntă cu reticența la vaccinul Astra Zeneca. Același trend se păstrează și la noi în țară. Medicii din centrele de vaccinare spun că există reticentă față de vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Astra Zeneca din cauza informațiilor eronate apărute în mediul online, dar și din cauza reacțiilor adverse raportate până acum în mai multe ţări.

Funcționează vaccinul AstraZeneca pe noile tipuri de tulpini? Răspunsul unui medic din Cluj
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    28 Feb 2021   •   13:49

În Cluj-Napoca la unele centre de vaccinare au fost persoane care au sunat să își anuleze programarea la vaccin, pentru că nu voiau să se imunizeze cu AstraZeneca. Totuși, în urma discuțiilor purtate cu medicii aceștia sau prezentat la cabinete.

Medici: Oamenii nu se informează din surse oficiale

Medicii din centre spun că există rezistență la AstraZeneca pentru că oamenii nu se informează din surse oficiale.

"Ei consideră că îi doare sau apar subfebrilităţi, dar și cănd am vaccinat cu Moderna și cu Pfizer același lucruri în proporție de 1%- 2%, este normal când introduci o proteină sau substanță străină sub piele.

Unii foarte puțini, să reacționeze în felul acesta, dar nesemnificativ. Nu am avut cu niciunul dintre vaccinuri situații grave. Povestea cu AstraZeneca este inventată cred, că pe internet.

Eu nu am văzut aici niciun fel de cazuri grave sau de reacții adverse", a spus pentru Antena 3, Victor Cristea medic primar imunologie.

Medic: Vaccinul acoperă noile tipuri de tulpini mai puţin cele din India apărute recent

Totuși cele trei tipuri de vaccin nu ar fi eficiente la cele patru tulpini descoperite în India, susțin specialiștii

"În mare parte vaccinul acoperă noile tulpini. Problema este cu cele din India. S-au descoperit de curând 24 de noi tulpini, dintre care patru nu prea ar fi acoperite. Să vedem când ajunge în Europa, dar cred că societatea Europeană se mobilizează la timp, pentru ca să schimbe din mers, dacă este nevoie, procesul de producție și să acopere și noile tulpini", a mai spus pentru Antena 3, Victor Cristea medic primar imunologie.

În doar două săptămâni la centrul de vaccinare din Cluj-Napoca au fost vaccinate peste 1.000 de persoane cu AstraZeneca.

Cu toate că specialiştii susţin că vaccinul este bun, oamenii au păreri împărțite despre eficiența acestuia.

"Am avut puțină reticență din cauza ratei de succes, dar din punctul meu de vedere este mai bine decât deloc. Aș fi preferat Pfizer dar este mult mai bine decât nimic", spune o persoană.

"Toată lumea se teme și le este frică, dar până nu te vaccinezi nu ai nicio șansă de scăpare", mai spune cineva

"M-am gândit că dacă a fost aprobat la nivel mai înalt, nu cred să fie nicio problemă", spune o femeie.

Specialiștii avertizează că efectele secundare ale vaccinului pot include febră sau dureri de cap care sunt, de fapt, semne normale că organismul generează un răspuns imun,potrivit raportărilor din studiile clinice pentru serul AstraZeneca.

×
Subiecte în articol: vaccin COVID-19 Astra Zeneca Cluj
Parteneri
Averea lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL
x close