Antena 3 CNN Actualitate Se anunţă nopţi friguroase în România! Meteorologii anunţă schimbări importante

Se anunţă nopţi friguroase în România! Meteorologii anunţă schimbări importante

Se anunţă nopţi friguroase în România! Schimbări bruşte de temperatură de la o zi la alta şi nopţi tot mai reci. Aceasta este prognoza pentru zilele următoare şi această tendinţa de răcire va predomina şi în săptămânile care urmează.

Se anunţă nopţi friguroase în România! Meteorologii anunţă schimbări importante
Sursa foto: Pixabay
de Iulia Gorgorin    |    19 Oct 2020   •   23:24

Meteorologii au transmis că temperaturile vor fi extrem de scăzute în zona montană, unde a şi nins la altitudini ridicate.

 Valul de frig din ultimele zile a lăsat un strat de zăpadă la munte pe creste.

Deşi suntem abia la jumătate lunii octombrie, a nins atât de mult pe Transaplina, astfel încât cea mai înaltă şosea din România a fost închisă din cauza viscolului.

Transalpina s-a închis din cauza viscolului din weekend

Centrul Infotrafic a anunţat de ieri, că circulaţia între localităţile Rânca şi Obârşia Lotrului va rămâne închisă până pe 30 iunie anul viitor, cu toate că urmează şi zile mai calde. Drumarii au pus deja în funcţiune utilajele de iarnă şi au aruncat peste două tone de sare pe carosabil.

Au fost imagini spectaculoase pe cea mai înaltă şosea din România. După prima ninsoare, a urmat şi prima deszpezire. Stratul de zăpadă avea câţiva centimetri şi le-a dat bătăi de cap drumarilor.

Duminică dimineaţă, salvamontiştii din judeţul Gorj au avut o intervenţie dificilă, după ce şapte persoane au rămas blocate pe Transalpina, în zona Pasului Urdele şi au avut nevoie de ajutor.

De mâine se va închide circulaţia şi pe Transfăgărăşan

Traseul spectaculos din Munţii Făgăraş va fi închis de marţi din cauza porţiunilor periculoase cu gheaţă care s-au depus în cele mai înalte zone ale şoselei.

Şi în staţiunea montană Parâng a nins abundent, temperaturile au scăzut mult, astfel că în cursul zilei de ieri la Petroşani se înregistrau la prânz doar 8 grade. 

Veste bună pentru bucureşteni! Ziua de vineri aduce temperaturi de 23-24 grade Celsius

''În zilele şi nopţile care urmează, vorbim la nivelul temperaturilor minime de valori care se vor situa la scara întregii ţări între -3 până la cel mult 9-10 grade, dar în depresiunile din estul Transilvaniei este posibil să discutăm de valori care să coboare sub -8 grade Celsius (...) La nivelul maximelor discutăm de temperaturi care în următoarele două zile să se situeze în jurul valorilor normale pentru această dată din calendar şi anume temperaturi între 11 până la 19 grade Celsius.

Vestea bună este că ziua de vineri ne aduce din nou atenţie temperaturi care, mai ales în partea de sud şi sud-est a ţării, să înregistreze valori de 23, posibil chiar 24 de grade Celsius.

Şi la Bucureşti o vreme în încălzire de la mijlocul săptămânii. Pentru ziua de vineri contăm la Bucureşti pe temperaturi care să înregistreze 22, posibil 23 de grade Celsius. Până atunci însă, discutăm de nopţi şi dimineţi reci chiar şi în Capitală, cu minime în jurul a 3 până la 7 grade Celsius'', a anunţat Elena Mateescu, Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

×
Subiecte în articol: meteo vremea ninsori iarnă frig
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close