Antena 3 CNN Actualitate Zi tristă pentru România! Astăzi se împlinesc cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv

Zi tristă pentru România! Astăzi se împlinesc cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv

Astăzi este o zi tristă pentru România. Este ziua în care se împlinesc cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia şi-au pierdut viaţa 65 de oameni. Pe 30 octombrie 2015, clubul a luat foc în timpul concertului Goodbye to Gravity. Ancheta în acest caz este departe de final.

Zi tristă pentru România! Astăzi se împlinesc cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv
Sursa foto: Hepta
de Iulia Gorgorin    |    30 Oct 2020   •   09:31

Astăzi, pe 30 octombrie 2020 se împlinesc azi cinci ani de la tragedia care a şocat o ţară întreagă.

65 de tineri au murit în incendiul din Colectiv și alți zeci își trăiesc viața în chinuri greu de închipuit.

La cinci ani de la incendiu, nu avem încă vinovați pedepsiți, iar ancheta pare a fi departe de final

În schimb, președintele Klaus Iohannis va promulga astăzi o lege prin care statul român va deconta pe viață tratamentul victimelor din tragedia de la Colectiv.

De altfel, Klaus Iohannis a omagiat victimele din Colectiv și a ținut un moment de reculegere.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi.

Focul a fost provocat de artificiile folosite în timpul concertului susținut de trupa ''Goodbye to Gravity''

Deşi au trecut cinci ani de la tragedie, autoritățile statului încă se scuză și acum și spun că nicio țară europeană nu ar putea face față unui eveniment similar. 

După incendiul din 2015, mai mulți patroni din Centrul Vechi al Capitalei au luat singuri decizia de a închide cluburile prea aglomerate.

De atunci şi până în prezent, au curs demisiile la nivel înalt, rețineri, modificările legislative, trimiterile în judecată.

De asemenea, modul în care au reacționat autoritățile la această tragedie au scos în stradă mii de oameni care au făcut ca guvernul lui Victor Ponta să demisioneze.

Un lanţ uman va fi organizat între clubul Colectiv şi Curtea de Apel, acolo unde se judecă apelul victimelor

Supraviețuitorii și părinții tinerilor care s-au stins nu au uitat niciun moment scurs de atunci și sunt revoltați că nu există un vinovat pedepsit.

Anul 2020 este primul an în care se comemorează tragedia, 30 octombrie fiind decretată „Ziua pacientului cu arsuri”.

La omagiul adus tinerilor care au piert în incendiu şi-au anunţat prezenţa mai mulţi policieni, printre care Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş.

Robert Cazanciuc este primul demnitar care a sosit la clubul Colectiv unde a adus o coroană din partea Parlamentului României pe care scrie ''Veți rămâne veșnic în amintirea noastră''.

Imagini de la slujba religioasă din fața clubului Colectiv, locul unde 65 de oameni au murit în incendiul care distrus atât de multe vieți, dar care a lăsat răni adânci în nenumărate suflete.


×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close