Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici: Șapte metode prin care îți poți îmbunătăți situația financiară

Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici: Șapte metode prin care îți poți îmbunătăți situația financiară

În emisiunea Adevăruri ascunse de la Antena 3, numerologul Mihai Voropchievici și bioenergoterapeuta Lidia Fecioru au prezentat câteva moduri simple prin care ne putem îmbunătăți situația financiară.

Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici: Șapte metode prin care îți poți îmbunătăți situația financiară
de Georgiana Adam    |    06 Feb 2021   •   19:11

Metodele prezentate de Mihai Voropchievici sunt la îndemâna tuturor, nu ceva ascuns ori complicat, deoarece "banul în mod special vine exact la cel care gândește pozitiv".

Să pornim, în primul rând, cu pozitivitate în gândire!

Să nu uităm să avem un portofel în concordanță cu zodia noastră, să nu ținem în el chitanțe care ne aduc aminte de ceea ce am cheltuit. 

Dăm la o parte gândurile negre și ne emitem dorințele în Unvers. Cerem cu încredere mijloace de a ne îmbunătăți starea financiară și așteptăm smerit sprjinul Universului. Întotdeauna el ne va scoate resursele în față. Numai să nu ne gândim la mijloace de a trișa. Să cerem sincer și să fim deschiși, e multă bogăție în lume, sunt resurse, vor ajunge și la noi. Să nu ne gândim la ceea ce nu avem, ci la ceea ce putem avea.

Să fim recunoscători pentru ceea ce primim

Chiar dacă ne dorim mai mult trebuie să ne mulțumim cu ceea ce avem, uneori puțin, alteorimai mult. Lăcomia și invidia blochează prosperitatea.  Dumnezeu ne dă în limita a ce avem nevoie cu adevărat. Trebuie să fim atenți cum cheltuim. Dacă dăruim din puținul avut, se va întoarce cu mult mai mult. Cu cât ești mai darnic, norocul e mai aproape. Cu cât ești mai avar, norocul se depărtează. 

Prin intermediul banilor să aducem bucurie celor din jur

Banul trebuie să circule și banul trebuie iubit - susține și Lidia Fecioru, explicând că stocarea banilor fără o menire și doar din avariție, blochează fluxul prosperității. Este important ca prin intermediul banilor să aducem bucurie celor din jur. Să iubim banul, la modul frumos, pentru că altfel nici banul nu ne va iubi și nu va veni la noi. 

Și mai este un secret: să muncim, nu să stăm degeaba! - a avertizat Lidia Fecioru cu umorul binecunoscut. Să deblocăm energia banului! Chiar dacă e o leafă mică trebuie să începem de undeva, ca să deblocăm energia banului, să înceapă apoi să vină spre noi.  

Dar din dar se face rai!

Să oferim cu altruism și vom primi cu generozitate. Să dăruim - nu din calcul, ci din iubire, indiferent cât de puțin avem. E o energie măruntă, nu o vedem, dar consecințele pozitive se vor simți atunci când se vor întoarce la noi, în valuri. Cei care nu dau vor pierde din ceea ce au și vor pierde de trei ori mai mult, a avertizat Lidia Fecioru. 

Să visăm realist. Gândiți în termeni de venituri, nu de datorii!

Da, este bine să vizualizăm ceea ce ne dorim și să gândim pozitiv, dar să fim realiști. Să nu visăm utopii imposibil de împlint. Să nu facem credite inutile, pentru cheltuieli neesențiale, iluzorii. Să ne urnim și noi pentru propriul vis, apoi va veni și sprijinul. Din vârful patului nu se va întâmpla nicio magie. 

Nu fiți robii muncii, luați pauze între realizări, bucurați-vă de ele!

Trebui să știm să ne bucurăm de ceea ce obținem, nu să sărim pe următorul obiectiv fără să respirăm un pic. Să nu fim robi materialului, să nu ne transformăm în roboți, rupți de oameni.

Încrederea în sine ne dă aripi

Fiecare pas de succes ne aduce mai aproape pe noi de noi și recunoașterea de sine. Oamenii de succes sunt oameni cu încredere în sine și care și-au asumat și o mică doză de risc. Nu țineți cont de ceea ce spun alții, țineți cont de ceea ce vă doriți.  Invidia din ceilalți e ca un blestem, puneți distanță față de astfel de oameni. 

 Vezi aici GALERIA FOTO a emisiunii

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close