Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Noapte cu scandal pentru preşedinţii secţiilor de votare: ''Nu am fost la arestaţi, la operaţi, ci la covidaţi!''

Noapte cu scandal pentru preşedinţii secţiilor de votare: ''Nu am fost la arestaţi, la operaţi, ci la covidaţi!''

A fost o noapte albă în toată ţara. După închiderea secţiilor de votare, sacii cu buletinele de vot au fost sigiliaţi şi transportaţi la sediile Birourilor Electorale, Dacă în unele judeţe, procesul de vot dar şi predarea sacilor, a decurs fără probleme, au fost şi locuri în care regulile impuse de pandemie au îngreunat destul de mult numărătoarea voturilor şi au dat bătăi de cap preşedinţilor secţiilor de votare.

Noapte cu scandal pentru preşedinţii secţiilor de votare: ''Nu am fost la arestaţi, la operaţi, ci la covidaţi!''
de Iulia Gorgorin    |    07 Dec 2020   •   09:10

În Constanţa, preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor de votare, au aşteptat cu orele să preia sacii cu buletinele de vot. Pe lângă proasta organizare, oamenii acuză şi că au fost trimişi pe teren cu urnele mobile, fără să li se asigure echipament complet de protecţie. 

''Nu a fost o organizare perfectă. Ne-am dus cu urna mobilă fără ca noi să fim protejaţi în totalitate. Am avut o mască şi o pereche de mănuşi. Nu este normal să mă expui.

''Nu am fost la arestaţi, la oameni operaţi. Ne-am dus cu urna mobilă la nişte oameni covidaţi''

La Sala Sporturilor din Galaţi, acolo unde s-a aflat Biroul Electoral Judeţean s-au creat circuite de intrare şi ieşire separate, aşa că procesul de predare a sacilor, a decurs fără probleme. În sală, nu mai intrau toţi membrii secţiilor de votare, ca altă dată, accesul fiind acum limitat la preşedinte şi vicepreşedinte.  

În faţa Sălii Polivalente din Târgu-Mureş, Armata a montat două corturi militare încălzite, astfel încât cei care aduceau sacii cu buletinele de vot din judeţ să aştepte la căldură. 

Scandal la Târgoviște: sacii negisilaţi şi fără ştampilă

La Sala Polivalentă din Târgovişte a fost scandal, însă după ce mai mulţi preşedinţi ai secţiilor de votare şi locţiitori, au venit cu sacii negisilaţi şi fără ştampilă. 

Și la Târgu Jiu a fost o noapte albă pentru președinții secțiilor de votare. Ca să respecte toate măsurile impuse de pandemie, aceștia au fost programați pe ore să vină să predea sacii cu voturi. Chiar și așa s-au format cozi imense.

×
Subiecte în articol: pandemie voturi
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close