Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta a fost desemnat de Congres pentru funcția de premier

PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta a fost desemnat de Congres pentru funcția de premier

PRO România și ALDE au decis, duminică, fuziunea celor două partide. De asemenea, Victor Ponta a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru și a fost lansat și programul electoral al PRO România pentru alegerile parlamentare.

PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta a fost desemnat de Congres pentru funcția de premier
Sursa foto: Hepta
de Dan Gabor    |    08 Noi 2020   •   16:50

Potrivit unui comunicat al Pro România, Victor Ponta a prezentat cinci măsuri pentru prima zi de guvernare, respectiv Venitul Minim de Criză, Sprijinul Economic de Criză, Programul Național de Testare, Redeschiderea tuturor școlilor și Redarea demnității și respectului datorat hainei militare.

„Sunt absolut convins că împreună suntem mai puternici. Proiectul nostru este bazat pe două principii esențiale. Primul este că trecem împreună peste această perioadă de criză. Este oferta principală a PRO România.

Al doilea principiu este că noi vedem ieșirea sau trecerea prin criză cu românii la serviciu, la muncă, nu în lockdown, cu copiii la școală, nu acasă sau în fața calculatorului, iar vârstnicii respectați în această perioadă, nu îi închidem în casă, nu fugim de ei!

Așa trebuie să trecem prin criză. Împreună. Nu suntem de acord nici cu închiderea României, nici cu închiderea școlilor, nici cu panica pe care o vedem în fiecare zi. PRO România are un program concret, o echipă bună și un candidat de prim-ministru. Sunt onorat și dornic să fiu acest candidat”, a spus Victor Ponta, la începutul Congresului.

„Noi facem această fuziune pentru că este reacția sănătoasă la înțelegerea pe sub masă dintre PSD și PNL pentru a scoate de pe scena politică partidele mai mici. Este evident că cei mari nu au nevoie de opoziție. Ei au nevoie de un sistem bipolar, în care să-și paseze steagul guvernării de la unul la altul, sub deviza pe care o cunoașteți: 'La vremuri noi, tot noi!'.

Și ALDE și PRO România sunt două partide care îi încurcă și de aceea vor să scape, pentru a-și pune în aplicare planul. Acesta este motivul pentru care ne-am unit, pentru a le sparge

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close