Antena 3 CNN Alegeri SUA 2020 Bomba "Bani din România" bubuie în SUA! La ce se referea Trump când a declarat "Urmează România"

Bomba "Bani din România" bubuie în SUA! La ce se referea Trump când a declarat "Urmează România"

În ultima săptămâna, cei mai importanți oameni politici din SUA au menționat România în declarații referitoare la acuzații de corupție și sume de bani încasate de familia Biden. La ce se referă bombă românească din America

Bomba "Bani din România" bubuie în SUA! La ce se referea Trump când a declarat "Urmează România"
Sursa foto: CBS
de Mia Lungu    |    27 Oct 2020   •   08:00

Mai mulți politicieni din SUA au făcut declarații referitoare la România și afaceri corupție din care familia Biden ar fi câștigat milioane de dolari, provenite inclusiv din țară noastră. În emisiunea Sinteza Zilei au fost prezentate indicii și detalii care fac lumina în acest caz.

Donald Trump: "Urmează România!"

Mark Meadows, șeful de cabinet de la Casă Albă: "Chiar am spus România. În zilele următoare o să vedeți și legătură românească."

Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump și fost primar al New York-ului: "Fii atent nu doar la China, fii atent la România. Vezi ce se întâmplă în România. New York Times și Washington Post nu vor scrie nimic, dar fii atent la România."

Bomba "Bani din Romania" bubuie in SUA! La ce se referea Trump cand a declarat "Urmează România"

Mihai Gâdea a prezentat scrisorile trimise de Senatul american către Tony Bobulinsky, James Biden dar și către avocații lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden. În scrisori se cereau documente și explicații pentru mai multe afaceri derulate în mai multe țări, printre care și România. În toate cele 5 scrisori apare numele omului de afaceri Gabriel Popoviciu, zis și "Puiu Popoviciu".

Multe dintre detaliile afacerilor, în care este implicat fiul lui Joe Biden, au aparut in articolul celor de la The New York Times care detaliază planul de afaceri al grupării din jurul lui Biden jr. ce includea un parteneriat în România cu Puiu Popoviciu și o corporație chineză. Planul de afaceri, datat aprilie 2017, nu a fost niciodată pus în practică, Puiu Popoviciu fiind condamnat definitiv în august 2017 pentru corupție.

Totodată, un articol al NBC News arată că Hunter Biden l-ar fi consiliat juridic pe Gabriel Popoviciu în 2016, în timp ce tatăl său, Joe Biden, insista pentru reforme în justiție în SUA.

Titus Corlățean, fost Ministru de Externe: Avem așteptarea legitimă să știm care a fost adevărul până la capăt

"Noi în toți anii aceștia, noi românii, ne-am raportat la SUA cu onestitate, că la marele aliat, că la exemplu de democrație de la care avem de învățat. La cel care ne protejează securitatea națională, element fundamental. La un prieten. (...) Dar eu cred că am ajuns la un moment în care există o așteptare legitimă a opiniei publice din România de a ști niște lucruri. 

Câtă vreme președintele SUA în funcție  spune niște lucruri, că urmează lucruri grele legate de România și de acte de corupție ale unui foarte important personaj politic în SUA (...) cred că noi că români avem așteptarea legitimă de a ști. Dacă aceste acuze legate de bani, de influențe, de conflicte de interese care s-ar fi pus în practică în România, sunt reale sau nu." 

Mirel Curea, la Sinteză Zilei: Eu cred că nouă ni s-au arătat morții, unde sunt îngropați

"Trebuie arătat care este adevărul juridic" a subliniat Mirel Curea în emisiunea de aseară.

Mugur Ciuvică, prezent și el în platoul emisiunii, a comentat pe marginea afacerii Popoviciu-Biden:

"Ce știm e că în 2016, Domnul Puiu Popoviciu, știind ce probleme sunt aici(...) a luat legătură cumva cu firma chineză care era deja venită în România, ia legătură prin Domnul Hunter Biden, și propune să le dea o parte din afacerea lui (...) și le spune așa, și oamenii consemnează acolo: în cazul în care se rezolva problemele legale legate de acest teren valoarea investiției se dublează atomat fără alte investiții"

Întreg scandalul presupuselor afaceri ilegale ale familiei Biden a izbucnit când mai sunt doar două săptămâni de campanie electorata a celor doi candidați la președenția SUA: Donald Trump și Joe Biden

Alegerile în SUA vor avea loc pe 3 Noiembrie. Peste 52 de milioane de americani au votat deja prin vot prin corespondență. Trump este pe locul 2 în sondaje în acest moment.

×
Subiecte în articol: Donald Trump coruptie Joe Biden
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close