Antena 3 CNN Be EU Activitate intensă în Parlamentul European. Pe agendă, finanţarea redresării, digitalizarea şi vaccinarea

Activitate intensă în Parlamentul European. Pe agendă, finanţarea redresării, digitalizarea şi vaccinarea

Parlamentul European lucrează săptămâna aceasta în grupuri şi comisii. Încă de luni, Comisia Economică şi Comisia pentru Buget şi-au dat votul pentru acordurile negociate de instituţiile europene.

Activitate intensă în Parlamentul European. Pe agendă, finanţarea redresării, digitalizarea şi vaccinarea
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    14 Ian 2021   •   07:30

Este vorba despre mecanisme importante care vor aduce bani şi în ţara noastră, dacă vom şti cum să îi atragem: Facilitatea de redresare şi rezilienţă şi programul Invest EU.

Facilitatea de redresare şi rezilienţă reprezintă un mecanism prin care statele Uniunii pot accesa peste 672 de miliarde de euro, în vederea depăşirii efectelor crizei generate de pandemia de coronavirus. României i s-au alocat peste 30 de miliarde de euro prin acest mecanism, ceea ce o situează pe locul 7 între ţările membre, din acest punct de vedere.

Săptămâna aceasta, Comisia de Piaţă internă şi Protecţia Consumatorului a dezbătut un subiect extrem de actual: cel al digitalizării şi îmbunătăţirii utilizării inteligenţei artificiale de către consumatorii europeni.

Vaccinarea împotriva COVID-19 constituie una dintre principalele preocupări la nivelul Uniunii Europene. Fie că vorbim de Comisia Europeană, care a semnat contractul cu companiile farmaceutice, a aprobat vaccinurile şi le distribuie în statele membre, fie că vorbim despre Consiliu sau Parlament, toate instituţiile europene s-au implicat pentru protejarea cetăţenilor europeni.

Marţi, Comisia de Sănătate din Parlamentul European a avut o dezbatere dedicată vaccinării. Joi, preşedintele Parlamentului European se întâlneşte cu Colegiul Comisarilor şi, foarte probabil, vor analiza şi stadiul vaccinării în Uniunea Europeană.

Parlamentul European se întruneşte săptămâna viitoare în sesiune plenară la Bruxelles.

×
Subiecte în articol: be EU Parlamentul European
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close