Antena 3 CNN Be EU Vot pentru certificatul verde la Bruxelles. Falcă: "Din iunie, vom beneficia de acest act care ne va ajuta într-o circulaţie liberă, fără să stăm în carantină"

Vot pentru certificatul verde la Bruxelles. Falcă: "Din iunie, vom beneficia de acest act care ne va ajuta într-o circulaţie liberă, fără să stăm în carantină"

Propunerea Comisiei Europene privind certificatul verde de COVID se discută miercuri în Parlamentul European.

Vot pentru certificatul verde la Bruxelles. Falcă: "Din iunie, vom beneficia de acest act care ne va ajuta într-o circulaţie liberă, fără să stăm în carantină"
Sursa foto: Agerpres
de Georgiana Adam    |    28 Apr 2021   •   13:19

După vot, vor începe discuţiile cu statele membre pentru implementarea deciziei până în vară. 

Documentul va permite libera circulaţie, fără formalităţi legate de pandemie

Documentul va permite libera circulaţie fără formalităţi legate de pandemie pentru cei care sunt vaccinaţi, au avut boala sau au un test negativ. 

"Vom fi solidari cu un certificat verde, COVID, care ne va permite circulţia liberă în UE, ceea ce înseamnă nediscriminare, pentru că fiecare cetăţean poate să circule în UE, atât cei vaccinaţi, cât şi cei care doresc să facă un PCR ori cei care au trecut prin boală. 

Falcă: Din iunie, vom beneficia de acest certificat

De aceea, Uniunea Europeană a garantat nediscriminarea acestui certificat şi de săptămâna viitoare vor începe procedurile tehnice, astfel încât din iunie să beneficiem de acest certificat care ne va ajuta într-o circulaţie liberă, fără să stăm în carantină, ceea ce înseamnă că ţările nu ne mai pot impune individual diferite măsuri", a spus europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă, miercuri, la Antena 3.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a lăudat ieri iniţiativa oficialilor europeni. 
 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close