Antena 3 CNN Be EU Maria Grapini: "Am solicitat și informarea consumatorilor prin etichetarea obligatorie"

Maria Grapini: "Am solicitat și informarea consumatorilor prin etichetarea obligatorie"

Strategia de la fermă în furculiță spune că trebuie să urmărim din fermă, până în furculiță orice aliment de produce. Astfel, putem să știm că totul este în regulă și să rămânem conștienți cu privire la importanța informațiilor de pe etichetele alimentelor.

Maria Grapini: "Am solicitat și informarea consumatorilor prin etichetarea obligatorie"
Sursa foto: Facebook / Maria Grapini
24 Apr 2021   •   10:49

Europarlamentarul Maria Grapini a vorbit, la Be EU, despre strategia "de la fermă în furculiță", numită și "de la fermă la consumator", dar mai ales despre cum va influența această reglementare piața și consumatorii din România.

"Această strategie s-a gândit la durabilitatea sistemului alimentar. Să corelăm și cu Green Deal, consumatorii să fie protejați și să fie și o competiție corectă. Să scădem nevoia reducerii dependenței de pesticide, de o înaltă fertilizarea, unde acum este o competiție", a explicat Maria Grapini la Antena 3.

Europarlamentarul susține că sunt necesare competiția corectă în piață, informarea consumatorilor, protecția consumatorilor, creșterea securității produselor.

"Vrem să introducem această reglementare ca lanțul valoric să fie cât mai scurt, siguranța produselor să crească, să scoatem toxicul și pesticidele. În același timp vrem să facilităm și să funcționeze această reglementare pentru consumatori, producători, evident, mediu și climă.

Am solicitat și informare consumatorilor prin etichetarea obligatorie, a provenienței produsului. Apoi am cerut în Comisia IMCO ca în politica comercială pe care Comisia Europeană o face cu țările terțe să introducă lucruri mai ambițioase, pe care noi le punem drept reguli pentru producători.

Și am mai cerut ceva, un cod de conduită pentru comportamentul din sectorul alimentar, în special al companiilor mari. (...) Un lanț scurt de aprovizionare, adică un produs alimentar să se producă, pe cât posibil, pe un lanț în țara respectivă", a explicat Maria Grapini, la Be EU.

Eticheta obligatorie a țării de origine

"Va mai fi o problemă care va fi disputată: eticheta obligatorie a țării de origine. Aici avem o problemă să convingem și în România producătorii să accepte să își pună țara de origine pe etichetă. Producătorii de produse alimentare din carne spun că nu doresc, pentru că România nu are o imagine bună și atunci, dacă scrie produs în România, nu îl mai vrei.

Eu cred că avem produse foarte bune alimentare și care chiar deschis își și piețe", a adăugat Maria Grapini.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close