Antena 3 CNN Be EU Parlamentul European, reunit în sesiune plenară. Primul subiect: vaccinurile contra COVID-19

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară. Primul subiect: vaccinurile contra COVID-19

Parlamentul European este reunit în sesiune plenară săptămâna aceasta, la Bruxelles. 

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară. Primul subiect: vaccinurile contra COVID-19
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    21 Ian 2021   •   10:50

Primul subiect fierbinte de pe agendă: vaccinurile împotriva COVID-19. Europarlamentarii au subliniat, din nou, necesitatea unei mai mari clarități și transparențe în ceea ce privește contractele, autorizarea, disponibilitatea și distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Miercuri dimineață, europarlamentarii au dezbătut situația politică din Statele Unite. Uniunea Europeană a urmărit cu deosebită atenție evoluțiile de peste Ocean. 

Printre primii lideri care au condamnat violențele de acolo au fost cei ai Uniunii Europene. Ieri a fost ziua inaugurării noului președinte al Americii. 

La 1 ianuarie, Portugalia a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene. Conform cutumei, în prima plenară se prezintă prioritățile și programul noii președinții. 

Președinția portugheză se va concentra pe abordarea dimensiunii sociale a pandemiei de COVID-19 și pe realizarea unei tranziții climatice și digitale bazate pe incluziune.

Săptămâna viitoare, Parlamentul European lucrează în Comisiile de specialitate, iar detalii despre subiectele discutate vin miercurea viitoare, la Be EU Info.
 

×
Subiecte în articol: Be EU Info Parlamentul European
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close