Antena 3 CNN Coronavirus Klaus Iohannis: "Astăzi vom depăși 100.000 de persoane vaccinate într-o zi"

Klaus Iohannis: "Astăzi vom depăși 100.000 de persoane vaccinate într-o zi"

Klaus Iohannis a anunțat că astăzi, 6 mai, se va depăși pragul de 100.000 de persoane vaccinate într-o singură zi la nivel național.

Klaus Iohannis: "Astăzi vom depăși 100.000 de persoane vaccinate într-o zi"
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    06 Mai 2021   •   13:31

"Sunt planificate centre deschise non-stop, maratoane de vaccinare. Astazi vom depasi 100.000 de persoane vaccinate intr-o zi si vom tine ritmul si daca este nevoie il vom creste, astfel incat in cel mai scurt timp un numar mare de cetateni romani sa poata fi vaccinati", a declarat Klaus Iohannis după o vizită la centrul de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgenta "Dr. Alexandru Gafencu" Constanța. 

De asemenea, președintele a anunțat că din această săptămână toate centrele de vaccinare o să fie deschise pentru oricine vrea să se vaccineze, fără să fie nevoie de înscriere pe platformă.

"Ieri și astăzi s-au vaccinat deja peste 500 de persoane. (...) Am intrat într-o fază nouă cu vaccinare, avem  maratoane, avem centre deschise non-stop la Spitalele Militare, unde cei care doresc să se vaccineze se pot prezenta pur și simplu și se vaccinează.

Am renunțat la toată birocrația și începând din această săptămână, toate centrele de vaccinare, din toate localitățile, din toată țara sunt deschise pentru vaccinare fără preaviz, fără anunț prealabil, fără înscriere pe platformă.

Oricine se poate prezenta direct la centru și se poate vaccina. Avem suficiente doze pentru a intra în această etapă. (...) În România stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare", a declarat președintele Klaus Iohannis, în timpul vizitei la Constanța.

×
Subiecte în articol: vaccinare covid-19 Klaus Iohannis
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close