Antena 3 CNN Coronavirus Medicul Alexandru Rafila, despre cum va fi administrat vaccinul anti-COVID 19

Medicul Alexandru Rafila, despre cum va fi administrat vaccinul anti-COVID 19

Vaccinul anti-COVID-19 ar putea fi administrat diferit în funcție de vârstă sau de istoricul medical, spune medicul Alexandru Rafila. În acest moment, planul medicilor este ca tinerilor să li se administreze o singură doză, iar vârstnicilor, câte două.

Medicul Alexandru Rafila, despre cum va fi administrat vaccinul anti-COVID 19
Sursa foto: Antena 3
de Laura Dinu    |    11 Sep 2020   •   12:30

Deși ministrul Sănătății anunța că vaccinarea începe în luna ianuarie, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății spune că e mult prea devreme să fie stabilit un termen. 

”Orice produs farmaceutic, nu numai vaccinul, trebuie să treacă prin perioada de testare la om. Și sunt 3 faze, iar numărul de subiecți care sunt incluși în fiecare dintre aceste faze este tot mai mare, astfel încât faza a treia să includă circa 30.000 de persoane care să ”garanteze” că avem cele două elemente: siguranță și eficacitate.

”Numărul de doze administrate poate să varieze”

Politica de vaccinare în momentul în care va fi disponibil un anumit tip de vaccin va trebui să țină cont de priorități, de personalul medical, de categoriile de risc care ar trebui protejate în primă instanță.

Este posibil să avem vaccinuri diferite care să fie aprobate cam în aceeași perioadă. Deci nu este sigur că va fi un singur vaccin. Iar numărul de doze administrate poate să varieze, poate să fie la persoane tinere o singură doză, la persoane vârstnice la care reacția imună este puțin mai lentă să fie de două doze, iar lucrurile astea nu le știm acum”, spune medicul Alexandru Rafila.

×
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close