Antena 3 CNN Coronavirus România, în topul UE privind infectările cu COVID-19 raportate la 24 de ore

România, în topul UE privind infectările cu COVID-19 raportate la 24 de ore

Cu 2.300 de cazuri noi de coronavirus raportate în primele două zile ale lunii august, România se menține în topul țărilor din Uniunea Europeană cu cele mai multe persoane infectate cu COVID-19 de la o zi la alta.

România, în topul UE privind infectările cu COVID-19 raportate la 24 de ore
Sursa foto: Hepta
03 Aug 2020   •   10:20

România se află pe locul 3 în Europa și la începutul acestei săptămâni în ceea ce privește numărul persoanelor infectate în 24 de ore.

Ce țări ne depășesc și cât de gravă este situația în România

Clasamentul arată așa: Rusia în continuare pe primul loc cu 5.427 de cazuri noi raportate, apoi se află Ucraina cu 1112 de cazuri și imediat după e România, care a înregistrat și ieri peste 1000 de cazuri noi, mai exact 1075.

Imediat după, Marea Britanie și Belgia, sub 1000 de cazuri. E important de precizat, însă, că Franța, Spania și Suedia sunt țări ce nu fac raportări în weekend, așadar mâine topul ar putea fi cu totul altul.

E drept dacă ne uităm puțin la ceea ce s-a întâmplat în ultimele 4 zile, trendul în țara noastră este unul descendent și ar fi foarte bine să se mențină așa: joi a fost ziua cea neagră: țara nostra înregistra vârful infectărilor în 24 de ore de la începutul pandemiei și până acum: adică 1356 de cazuri noi, vineri 1.295, sâmbătă 1225 și ieri așadar, mai puțin cu 150 de noi îmbolăviri.

Dar și numărul testelor a fost considerabil dacă ne uităm la datele oficiale de ieri: 14. 215 teste duminică, iar joi , vineri și sâmbătă peste 22 de mii, chiar peste 23 de mii.

Numărul acesta de infectări în scădere nu ne ferește, însă, de recorduri negative: Grupul de Comunicare strategică anunța ieri că 412 pacienți sunt internați la terapie intensivă, cea mai mare cifra de până acum. Iar evoluția pe ultimele zile arată așa.402 joi, 409 vineri și 401 sâmbătă.

×
Subiecte în articol: coronavirus România
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close