Antena 3 CNN Coronavirus ÎPS Teodosie va merge în instanță dacă se interzice pelerinajul de Sf. Andrei: Voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși

ÎPS Teodosie va merge în instanță dacă se interzice pelerinajul de Sf. Andrei: Voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși

Arhiepiscopul Tomisului a declarat că nu va fi de acord cu interzicerea de către autorități a pelerinajului la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, din județul Constanța: "Trebuie să avem chiar o sentință în sensul acesta și vom face o intervenție. Voi căuta cei mai iscusiți juriști”.

ÎPS Teodosie va merge în instanță dacă se interzice pelerinajul de Sf. Andrei: Voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși
Sursa foto: Faceook Arhiepiscopia Tomisului
de Mia Lungu    |    13 Noi 2020   •   18:45

După ce Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a declarat pentru presa locală că venirea pelerinilor din alte localități sau județe la sărbătoarea Sfântului Andrei este interzisă, din cauza pandemiei COVID-19, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului amenință cu judecata, într-o emisiune la radioul arhiepiscopiei.

Ierarhul spune ca a purtat deja o discuție cu Prefectul județului Constanța, in care acesta a negat că declarația sa din presă ar reprezenta un ordin de prefect: „Nu este un ordin de prefect. Am vorbit ieri cu Domnul Prefect și mi-a spus: "nu e de la mine, nu este un ordin"

ÎPS Teodosie amenință că, dacă pelerinajul de Sf. Andrei va fi interzis, va căuta niște avocați foarte serioși pentru a ataca în instanță decizia:

"Eu voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși, pentru că, nu putem să fim împiedicați să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră spirituală. Vom ține toate regulile, este un loc atât de larg acolo.

Înaltpreasfințitul Teodosie: Cum să nu ajung eu la peșteră în ziua Sfântului Andrei? 

Este imposibil! Și cum să nu ajungă constănțenii acolo? Dar, eu cred că pot să ajungă toți românii. Este adevărat Apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare națională, și chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare națională, sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 decembrie, de asemenea sărbătoare națională, care ține de unirea tuturor românilor într-o singură țară." a mai spus acesta la radio.

ÎPS Teodosie: Eu voi face toate demersurile. Vom merge chiar să ne susținem drepturile noastre de închinători, în instanță. Eu nu mă mulțumesc cu niște restricții care n-au logică și care ne restrâng drepturile noastre de închinători

Teodosie a cerut și enoriașilor să îl susțină în demersul său:

"Vreau ca toți cei care întrebați și doriți să ajungeți la Sfântul Andrei, cred că doriți sincer, să îmi susțineți acest demers, pe care îl voi înainta prin juriști, ca să ne lămurim, să nu fie cu o zi înainte interdicția că n-avem voie.

Trebuie să avem chiar o sentință în sensul acesta și vom face o intervenție. De mâine voi vorbi despre aceasta, eu am vorbit și mai înainte și voi căuta cei mai iscusiți juriști, care deja m-au căutat și mi-au spus că mă vor susține în demersul de a avea sărbătoarea Sfântului Andrei. Este o sărbătoare spirituală națională.”

Conform raportării de vineri a Grupului de Comunicare Strategică, în județul Constanța s-au înregistrat 970 de noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore.

×
Subiecte în articol: ÎPS Teodosie pelerinaj sfantul andrei
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close