Antena 3 CNN Coronavirus Dr. Virgil Musta: "Cine necesită internarea să se interneze din timp, înainte să dezvolte o formă severă a bolii"

Dr. Virgil Musta: "Cine necesită internarea să se interneze din timp, înainte să dezvolte o formă severă a bolii"

Pacienții diagnosticați cu COVID-19 ar trebui să se interneze în spital din timp, înainte să dezvolte o formă severă a bolii, atrage atenția medicul Virgil Musta.

Dr. Virgil Musta: "Cine necesită internarea să se interneze din timp, înainte să dezvolte o formă severă a bolii"
Sursa foto: Hepta
de Maria Zărnescu    |    12 Apr 2021   •   14:09

Doctor a explicat că valul trei al pandemiei este mult mai dificil din două motive, pe de-o parte, există în continuare un număr mare de persoane internare în spital. Pe de altă parte, oamenii se prezintă târziu în unitățile medicale, iar astfel ajung să dezvolte forme severe de COVID-19.

"Este un val mai dificil din două motive: un număr foarte mare de persoane sunt infectate, iar statistica arată că din aceștia, un număr de 20% fac forme severe, deci automat și numărul formelor severe este mare.

Noi ne confruntăm cu aceste forme severe care necesită spitalizare, pentru că ele nu pot fi tratate la domiciliu. Ei au nevoie de oxigen sub o anumită presiune, element pe care nu îl pot obține la domiciliu.

Pe de altă parte, oamenii vin târziu la spital. Din păcate, în continuare, oamenii vin târziu la spital, deși am încercat să atragem atenția asupra faptului că depistarea pacientului să fie cât se poate de precoce, iar apoi să fie evaluat. Cine necesită internarea să se interneze din timp, înainte să dezvolte o formă severă a bolii", a explicat Virgil Musta, la Antena 3.

Întrebat cum ar trebui să știe un pacient că este cazul să se interneze în spital, medicul Virgil Musta a explicat procedura aplicată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

"De exemplu, la Timișoara, o persoană care a fost diagnosticată cu COVID-19 printr-un serviciu medical, poate să solicite evaluarea în spital. Acest departament lucrează în ambulatoriu. Persoana este adusă cu salvarea, i se recoltează analize, face un CT, iar apoi este dusă la domiciliu.

Ulterior, pacientul este informat cu privire la severitatea bolii și de necesitatea internării sau ținerii sub supraveghere de către medicul de familie. (...) Medicii de familie urmăresc pacienții în funcție de monitorizarea realizată la spital. (...) La primele semne de severitate, medicii de familie vor recomanda pacienților să se prezinte la spital pentru a fi internați", a declarat medicul Virgil Musta.

Vaccinarea și respectarea măsurilor, singura soluție

Virgil Musta a vorbit și despre mijloacele prin care va putea fi învins valul trei al pandemiei, dar și importanța respectării măsurilor sanitare.
"Cred că cel mai important este să înțelegem că lupta nu se dă în spital! (...) Lupta se dă în comunitate, iar cel mai important la ora actuală este un pact social, respectarea regulilor, vaccinarea sunt singurele soluții pentru a depăși aceste momente dificile", a explicat medicul.
 

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close