Antena 3 CNN Economic Apartamentele sunt tot mai scumpe! Preţurile au crescut cu 1,5% la nivel naţional

Apartamentele sunt tot mai scumpe! Preţurile au crescut cu 1,5% la nivel naţional

Veşti proaste pentru românii care vor să îşi cumpere un apartament! Preţurile apartamentelor au crescut cu 1,5% la nivel naţional, într-o singură lună. De vină ar fi evoluţia cursului valutar care a bătut record după record în luna martie, dar şi scumpirea materialelor de constucţii, care au o pondere importantă în preţul final.

Apartamentele sunt tot mai scumpe! Preţurile au crescut cu 1,5% la nivel naţional
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    08 Apr 2021   •   20:32

Preţurile crescute nu par însă să-i fi speriat pe români. Luna trecută au fost cumpărate zeci de mii de locuinţe, multe dintre ele chiar şi cu bani cash.

Aşadar, nici pandemia nu pare să-i împiedice pe români să îşi îndeplinească visul de a deveni proprietarii unei locuinţe. O confirmă şi cifrele de la Cadastru, care ne arată că doar în luna martie, în România, s-au vândut aproape 63.000 de imobile.

 ''Luna martie a fost cea mai buna luna din ultimul timp. Avem peste 60. 000 de imobile vândute. Este cred un record al ultimelor luni. Încheierea mai multor tranzacții duce implicit la o creștere a prețurilor'',  a spus Daniel Crainic, directorul de marketing al unui site de anunţuri imobiliare.

Oraşele unde s-au întregistrat cele mai mari scumpiri la apartamente

 În luna martie, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în Cluj-Napoca şi în Bucureşti, de 2,1% respectiv 1,6%.

 Proprietarii din Cluj-Napoca cer aproape 1.900 de euro pe metrul pătrat, iar cei din Capitală peste 1.400 de euro pe metrul pătrat. De vină pentru aceste scumpiri ar fi evoluţia cursului valutar, dar şi scumpirea materialelor de construcţii, spun specialiştii din sector.

Numărul tranzacţiilor a crescut cu 25% faţă de luna precedentă şi cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în ciuda scumpirilor.

''Chiar daca la nivelul cursului poate vedem ca oscilaţiile sunt mici cand vorbim de achizitia unui apartament de 100.000 de euro se simt aceste diferenţe. Foarte multi cumparatori dispun de economii, ei sau familiile lor lărgite si apelează la împrumuturi şi folosesc această tranzacţie cash ca un instrument suplimentar de negociere'', adaugă Daniel Crainic.

Oraşele în care preţurile au rămas neschimbate în ultima lună

Sunt şi mari oraşe în care preţurile apartamentelor au rămas neschimbate în ultima lună, cum ar fi Timişoara, Constanţa sau Braşov.

 

 

×
Subiecte în articol: apartamente orase preturi case
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close