Antena 3 CNN Economic Atenţie, fermieri! Un nou fungicid împotriva ciupercilor care atacă cerealele este disponibil din 2021 pe piaţa din România

Atenţie, fermieri! Un nou fungicid împotriva ciupercilor care atacă cerealele este disponibil din 2021 pe piaţa din România

Fermierii se confruntă de la an la an cu creşterea rezistenţei agenţilor patogeni la substanţele active menite să îi combată.

Atenţie, fermieri! Un nou fungicid împotriva ciupercilor care atacă cerealele este disponibil din 2021 pe piaţa din România
de Georgiana Adam    |    15 Feb 2021   •   12:15

Ciupercile care provoacă boli de tipul septoriozei afectează grav recoltele, ducând la scăderi de productivitate şi de calitate.

Fungicidele sunt eficiente atunci când sunt utilizate corect însă, în timp, agenţii patogeni se pot adapta la substanţele active şi pot căpăta rezistenţă.

Fungicidele sistemice pătrund în celula ciupercii şi interacţionează cu proteina-ţintă. Ele blochează funcţionarea normală a proteinelor din fungi, stopând creşterea ciupercii în frunze.

Însă dacă un organism prezintă o mutaţie care îl face rezistent la fungicide, acesta va transmite mutaţia la generaţiile următoare de agenţi patogeni.

Folosirea repetată a aceluiaşi fungicid poate determina apariţia ciupercilor rezistente, afectând recolta.

Strategie în patru paşi pentru prevenirea apariţiei ciupercilor rezistente

O strategie simplă în patru măsuri poate împiedica acest scenariu să se materializeze:

  • 1. Prevenţia presupune utilizarea de fungicide înainte de apariţia infecţiei şi poate stopa declanşarea bolii;
  • 2. Limitarea numărului de aplicări poate preveni apariţia ciupercilor rezistente;
  • 3. Amestecul; utilizarea unei combinaţii de substanţe care adresează proteine diferite poate împiedica propagarea mutaţiilor rezistente;
  • 4. Alternarea; utilizarea alternativă a tipurilor de fungicide creşte şansele de eliminare a germenului mutant.

Însă chiar şi cu această strategie, viaţa fermierilor este tot mai complicată, pentru că în Uniunea Europeană, deci şi în România, a început un proces de retragere de pe piaţă a substanţelor active din fungicide şi a produselor concepute pe baza acestor substanţe active.

83% din fungicide vor dispărea de pe piaţă până în 2023

Până în prezent au fost retrase 5 substanţe active şi peste 20 de produse fungicide iar procesul va continua până în 2023. La acel moment, 83% dintre produsele fungicide nu vor mai fi accesibile în România.

Silviu Roşca, reprezentantul BASF, are o veste bună pentru fermierii români: compania sa a omologat în 2019 o substanţă activă numită mefentrifluconazol.

Prima substanţă activă din grupa triazolilor descoperită în ultimii 15 ani este disponibilă în România din 2021

Aceasta face parte din grupa triazolilor - substanţele active cele mai afectate de decizia UE de retragere de pe piaţă.

Este vorba despre o substanţă revoluţionară, prima din această categorie care este descoperită în ultimii 15 ani. În România, această substanţă activă este disponibilă din 2021.

"Agenţii patogeni nu s-au mai întâlnit cu această substanţă, ceea ce face ca eficienţa sa să fie mult mai bună.

Ea poate fi aplicată atât în primul tratament, pentru a combate făinarea, cât şi în al doilea tratament, în perioada de burduf înspicat, pentru combaterea septoriozei", a precizat Silviu Roşca.

×
Subiecte în articol: mefentrifluconazol Silviu Roşca
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close