Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Rezultate la un an de GDPR

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Rezultate la un an de GDPR

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Rezultate la un an de GDPR
27 Iun 2019   •   11:08

La 25 mai s-a împlinit un an de când Europa a început să aplice Regulamentul General privind Protecţia Datelor, aşadar, un an de GDPR. Care sunt însă rezultatele?

Comisia Europeană raportează aproape 90.000 de notificări cu privire la încălcări ale securităţii datelor cu caracter personal şi peste 144.000 de întrebări şi plângeri adresate autorităţilor naţionale.

Noile norme europene în materie de protecţie a datelor nu numai că au pregătit Europa pentru era digitală, dar au şi devenit un punct de referinţă la nivel mondial. Obiectivul principal al normelor a fost acela de a le oferi cetăţenilor mijloacele necesare pentru a-şi exercita drepturile şi de a-i ajuta să dobândească un nivel mai mare de control asupra datelor lor cu caracter personal.

Acest lucru se întamplă deja, deoarece cetăţenii europeni încep să îşi folosească noile drepturi. Datele Comisiei Europene arată că peste doua treimi dintre europeni sunt la curent cu acest regulament.

Un alt avantaj este faptul că firmele beneficiază, în prezent, de un singur set de norme, aplicabil în intreaga Uniune.

×
Subiecte în articol: daniel apostol Jurnalul de economie
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close