Antena 3 CNN Economic Povestea gelatierului Alexandru Sautner - Cum a deschis Cremeria  Emilia

Povestea gelatierului Alexandru Sautner - Cum a deschis Cremeria  Emilia

Alexandru Sautner a visat de mic să devină gelatier. 22 de ani a experiementat însă antreprenoriatul german, unde a deschis 3 restaurante, dar în 2013 a revenit în România pentru că a găsit o oportunitate de business la Mamaia.

Povestea gelatierului Alexandru Sautner - Cum a deschis Cremeria  Emilia
18 Iul 2020   •   12:34

A deschis acolo o plajă şi un restaurant, dar gândul îi rămăsese la îngheţată. Hotărât să încerce acest drum, a decis să plece la Bologna, la Ice University. A ajuns, în schimb, la Rimini, la cel mai mare târg de îngheţată din lume, iar acolo a descoperit Emilia Cremeria. Un brand cu tradiţie de peste 30 de ani în conuri, materie primă şi utilaje pentru îngheţată, dar relativ nou pe piaţa vânzării directe a ei. S-a îndrăgostit la prima aromă, sau la a 6-a, cum îi place să glumească, şi a decis că vrea să deschidă o franciză în România.

Negocierile cu italienii au fost destul de lungi şi anevoioase, pentru că erau neîncrezători în români, dar în cele din urmă a reuşit să aducă brandul şi la noi în ţară, după o investiţie de 250.000 de euro. Sautner are în prezent 9 gelaterii în România şi este deja în discuţii pentru alte locaţii din marile oraşe. Pentru că a ajuns să vândă mai bine decât ţara mamă, modelul lui de business a fost extrem de apreciat de italieni, care i-au şi propus să se alăture unei noi companii de francizare la nivel mondial. 


Povestea pe larg a gelatierului român o găsiţi în interviul realizat de Bianca Voinea, la Biz School.

×
Subiecte în articol: inghetata
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close