Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Punctul de întâlnire Adina Anghelescu, detalii exclusive în cazul intervenției extrem de violente a polițiștilor de la Pitești

Adina Anghelescu, detalii exclusive în cazul intervenției extrem de violente a polițiștilor de la Pitești

Imaginile de la Pitești care redau intervenția polițiștilor pentru a imobiliza un bărbat recalcitrant în vârstă de 63 de ani, care ulterior a decedat, sunt dovada faptului că tânărul agent de Poliție s-a năpustit asupra victimei folosind metode violente.

Adina Anghelescu, detalii exclusive în cazul intervenției extrem de violente a polițiștilor de la Pitești
de Gabriel Dano    |    20 Apr 2021   •   20:50

Un agent de Poliție trebuie să aibă pregătirea necesară ca în fața unei persoane care nu aduce niciun fel de amenințare să poată să o imobilizeze fără violență. Tânărul polițist l-a îmbrâncit însă pe inginerul în vârstă de 63 de ani atât de puternic încât în momentul imediat următor acesta s-a izbit cu capul de caldarâm și, mai mult, din autopsia efectuată de Serviciul de Medicină Legală Argeș, a reieșit că genunchiul polițistului pus pe ceafa bărbatului care era cu capul lipit de pământ a dus la asfixia mecanică și decesul foarte rapid al acestuia.

"Vorbim despre sistem, până la urmă, pentru că acești tineri care sunt aruncați în stradă cu misiunea fermă de a apăra cetățeanul și ordinea publică, trec totuși printr-o școală - fie că este vorba despre Academia de Poliție, fie că este vorba, în cazul agenților, cum e cazul celor doi polițiști, Drăghici Daniel și Florea Ilie, arestați în cazul de la Pitești, care au avut parte de o pregătire.

M-am interesat cum este cu pregătirea aceasta la Școala de subofițeri de la Câmpina, unde în 2017 încă se mai făcea doi ani școală. Din 2017 se știe că a fost redusă această școlarizare la zece luni, din care cinci luni se face teorie și cinci luni, practică la Inspectoratele de Poliție de unde provin sau unde este nevoie să fie trimiși.

Mai mult decât atât, m-am interesat și eu cum a putut acest agent care are doi ani și jumătate de serviciu, pentru că a terminat școala de la Câmpina în noiembrie 2018, ce a avut el în cap și câtă pregătire a avut el pentru a interveni în acest caz atât de brutal încât cauza morții inginerului să fie aceea de asfixie mecanică", a spus Adina Anghelescu, marți, în emisiunea 'Punctul de Întâlnire', moderată de Radu Tudor.

Revoltă la înmormântarea bărbatului din Pitești mort după ce a fost imobilizat de polițiști

Revoltă la înmormântarea bărbatului din Piteşti, care a murit după ce a fost imobilizat de poliţişti. Familia spune că nimeni din poliţie nu le-a cerut iertare sau măcar să le prezinte condoleanţe. Rude, prieteni şi apropiaţi - zeci de oameni l-au condus pe bărbat pe ultimul drum.

Rudele sunt revoltate şi spun că s-ar fi aşteptat ca cineva din Poliţie să le prezinte condoleanţe sau să vină să îi aprindă o lumânare.

"Nimeni nu a spus nimic. Nici ministrul Bode, ieri, când s-a terminat conferința, mai ales că acest caz de la Pitești fusese lăsat ultimul, putea să prezinte și dânsul condoleanțe familei. Măcar atât", a spus o rudă a bărbatului.
"Pe mine nu mă mai frământă arestările astea ale lor. Asta e o mânjeală (...) Să le fie rușine cine-i îmbracă și le dă haina statului, că nu e a lor. Derbedeii ăștia... Că am auzit că a fost tânăr", a spus, la rândul său, mama victimei.

Și cei care l-au cunoscut pe bărbat se declară revoltați de ce s-a înâmplat.

"A fost un gest criminal al polițiștilor, o tragedie. Dumnealui era întreținătorul mamei sale, al soției..." - "Nimeni nu a transmis condoleanțe sau ceva. Nimic...", sunt mesajele transmise de vecinii bărbatului.

Poliția Argeș a anuntat că unul dintre agenţii acuzaţi a fost suspendat pe timpul arestării preventive. Este vorba despre Daniel Draghici, cel care l-a pus la pământ pe bărbatul în vârstă de 63 de ani. Iar celălalt polițist s-a pensionat.

Vă reamintim, bărbatul de 62 de ani a murit, după ce s-a lovit puternic la cap atunci când a fost pus la pământ, iar unul dintre agenţi i-a pus genunchiul pe gât, aproape un minut.

×
Subiecte în articol: Adina Anghelescu radu tudor
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close