Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Estera Onoriu, fiica lui Gabi Luncă: Într-o perioadă cu restricții aberante, noi am reușit să învingem sistemul

Estera Onoriu, fiica lui Gabi Luncă: Într-o perioadă cu restricții aberante, noi am reușit să învingem sistemul

Estera Onoriu, fiica cea mare a lui Gabi Luncă, a vorbit, joi, la Sinteza zilei, despre modul în care s-au desfășurat priveghiul și înmormântarea în cazul îndrăgitei artiste de muzică lăutărească. Aceasta a spus că, din punctul ei de vedere, modul în care s-au desfășurat aceste ultime ore pe pâmânt ale mamei sale poate fi considerat o victorie împotriva sistemului.

Estera Onoriu, fiica lui Gabi Luncă: Într-o perioadă cu restricții aberante, noi am reușit să învingem sistemul
de Gabriel Dano    |    08 Apr 2021   •   23:38

"Aș vrea să le transmit condoleanțe familiilor doamnei Catanga și domnului Nelu Ploieșteanu. Spre deosebire de situația dumnealor, despre noi pot să spun că am fost privilegiați. Am reușit să învingem sistemul. Într-o perioadă de pandemie, cu restricții aberante, noi ne-am dorit să aducem un omagiu mamei noastre și am reușit, prin harul lui Dumnezeu, în condiții de maximă securitate și de respectare a legii,  deși am fost întrerupți de Poliție, după cum știți, deși am fost căutați de Poliție și eu și surorile mele și ceilalți din familie, am reușit totuși, într-o sală de 3.000 mp, cu acordul DSP-ului pentru 800 de persoane, am reușit să-i aducem un ultim omagiu chiar fără trupul neînsuflețit al mamei noastre.

Spre deosebire de dumnealor, noi avem măcar această mângâiere, însă celelalte lucruri despre care și dumnealor s-au plâns.. sunt la fel și în cazul nostru. Noi am reușit și înmormântarea să o facem nu așa pe fugă, cum a spus domnul Pădureanu (Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga, n.r.), care m-a impresionat grozav, și noi fiind o familie numeroasă și unită nu aveau cum să ne oprească. Au spus 'doar familia'. Ceea ce ați văzut la cimitir, la măicuța, acel număr mare de oameni a fost 'doar familia'", a spus Estera Onoriu, la Sinteza Zilei.

Artista de muzică lăutărească Gabi Luncă a fost înmormântată marți în cimitirul Dămăroaia, într-o ceremonie specială. Familia şi lăutarii au însoţit-o pe ultimul drum, dar şi oameni care au admirat-o s-au alăturat cortegiului funerar, care, în drumul spre cimitirul bucureştean, a avut mai multe opriri.

Gabi Luncă a fost condusă pe ultimul drum de familie şi prieteni. Lăutarii au interpretat cântece care au consacrat-o pe una dintre cele mai mari artiste a românilor.

Deşi atâţia oameni care au îndrăgit-o şi-ar fi dorit să-i aducă un ultim omagiu artistei, nu a fost posibil. Însă, în drum spre cimitir, cortegiul restrâns a avut mai multe opriri.

Pe aleile cimitirului a fost întins un covor roşu, iar lângă cavou au fost aduşi mai mulţi porumbei albi. Îndurerate, fiicele artistei nu s-au mişcat de lângă sicriu.

Familia a decis să respecte protocolul COVID, iar în aceste condiţii, înmormântarea a avut loc cu reguli stricte.

''Mama a plecat în cel mai lung turneu al dânsei. De data asta nu sunt eu şi fraţii mei cei care o aşteptăm. De data asta ne aşteaptă dânsa'', a spus una dintre fiicele regretatei artiste.

Artista se va odihni în cimitirul din Dămăroaia, acolo unde și-a dorit. În același cavou au fost depuse și rămășițele soțului ei, Ion Onoriu.

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei Gabi Luncă Estera Onoriu
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close