Antena 3 CNN Externe Deznodământ fericit în Israel! Avionul avariat, cu peste 150 de pasageri la bord, a aterizat cu succes

Deznodământ fericit în Israel! Avionul avariat, cu peste 150 de pasageri la bord, a aterizat cu succes

Deznodământ fericit în Israel! Avionul avariat, cu peste 150 de pasageri la bord, a aterizat cu succes
01 Iul 2019   •   16:18

UPDATE Avionul avariat a aterizat cu succes pe cel mai mare aeroport din Israel. 

Alertă maximă pe cel mai mare aeroport din Israel. Un avion cu peste 150 de pasageri a cerut să aterizeze de urgență din cauza unei defecțiuni la trenul de aterizare. 

Mai mult de 100 de ambulanțe au fost trimise la fața locului. 

Echipajele tehnice au descoperit pe pistă resturi de cauciuc, deci e posibil ca cauciucul să fi explodat la decolare. 

Autoritățile au anunțat că au ridicat nivelul de alertă la maximum. 

Avionul survolează acum orașul Tel Aviv pentru a consuma combustibilul. 

Avioane de vânătoare israeliene au fost trimise pentru a examina trenul de aterizare al aeronavei de pasageri care urmează să aterizeze forţat pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.

Sorin Stoicescu, expert în aviație- „Este o situație deosebită, sunt sigur că autoritățile au declanșat sistemul de urgență. S-a stabilit deja pista pe care va ateriza acest avion. Avionul va consuma cea mai mare parte sau chiar tot combustibilul, păstrând doar urgența pentru aterizare. Pompierii vor pregăti, probabil, un covor de spumă pe care să se facă aterizarea. Vor căuta o procedură prin care deteriorarea trenului să nu conducă la deteriorarea și altor părți ale avionului”. 

Attila Somfalvi, jurnalist din Israel- „În aceste momente aterizează aeronava care vine din Germania. E un avion care a decolat din Germania și a avut un accident la decolare, una din roți a fost puțin avariată. E o stare de urgență la aeroport, toate forțele de urgență sunt lângă pista din Tel Aviv”. 

×
Subiecte în articol: alerta aeroport Israel pasageri avion
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close