Antena 3 CNN Externe Haos în Libia: Protestatarii au preluat controlul în două oraşe. Gaddafi: Prefer să mor decât să fiu înfrânt

Haos în Libia: Protestatarii au preluat controlul în două oraşe. Gaddafi: Prefer să mor decât să fiu înfrânt

Haos în Libia: Protestatarii au preluat controlul în două oraşe. Gaddafi: Prefer să mor decât să fiu înfrânt
Sursa foto: Foto: AFP/Mediafax
23 Feb 2011   •   08:41

În Libia, continuă să domine haosul şi teroarea, iar sute de români sunt prinşi în mijlocul violenţelor ce au însângerat ţara. Protestele de stradă se extind tot mai mult şi manifestanţii au preluat controlul asupra câtorva oraşe. Pe fondul acestor tulburări, tot mai mulţi răufăcători atacă oamenii şi sparg casele, de unde fură tot ce găsesc.

Oamenii ies pe străzi zi şi noapte şi cer plecarea lui Muammar Gaddafi. Autorităţile de la Tripoli au ordonat armatei să tragă în mulţime şi chiar să lanseze atacuri aeriene pentru a o dispersa.

Într-un discurs susţinut marţi seară, Gaddafi a declarat că preferă să moară ca un martir decât decât să fie înfrânt de revoluţionari. Într-un discurs de 80 de minute la televiziunea de stat, liderul libian a ameninţat protestatarii cu moartea şi a cerut cerut susţinătorilor săi să iasă în stradă în număr mare.

Potrivit presei străine, bilanţul masacrului depăşeşte 400 de morţi. Alte câteva sute de persoane au fost rănite. Acum, localnicii au şi o altă grijă. Bandele de tâlhari profită de pe seama haosului şi atacă oamenii pe stradă sau sparg case. În acest coşmar sunt prinşi şi sute de români.

Liniile telefonice funcţionează foarte greu şi singura modalitate de a cominnica cu familiile din ţară este Internetul. Ministerul Român de Externe spune că salvarea nu va întârzia să apară.

 

×
Subiecte în articol: Libia revolutie gaddafi
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close