Antena 3 CNN Externe Incendiu la o închisoare din Chile, după o revoltă a deţinuţilor: Cel puţin 81 de oameni au murit

Incendiu la o închisoare din Chile, după o revoltă a deţinuţilor: Cel puţin 81 de oameni au murit

Incendiu la o închisoare din Chile, după o revoltă a deţinuţilor: Cel puţin 81 de oameni au murit
Sursa foto: Foto: Video News
09 Dec 2010   •   08:54

Cel puţin 81 de oameni au murit într-un incendiu la o închisoare din Chile, după o revoltă a deţinuţilor. Alţi 14 prizonieri sunt grav răniţi. Preşedintele chilian, care s-a deplasat la locul dezastrului, a recunoscut că deţinuţii din închisorile ţării trăiesc în condiţii "inumane".

Focul a izbucnit noaptea, după o încăierare între grupuri rivale de deţinuţi. Unii dintre ei şi-au dat foc la saltele, iar flăcările s-au extins în doar câteva minute, potrivit unui supravieţuitor. Închisoarea adăpostea aproape 1.900 de deţinuţi, de două ori mai mulţi decât capacitatea normală.

Flăcările au fost stinse abia după trei ore. Între timp, peste 200 de deţinuţi au fost evacuaţi din sectorul afectat. Aici erau închişi mai ales delicvenţi mai puţin periculoşi, la prima condamnare.

Vestea catastrofei a adus în preajma închisorii sute de rude ale prizonierilor, care încercau să afle care din aceştia mai sunt în viaţă. Disperaţi de lipsa informaţiilor, oamenii au aruncat cu pietre şi sticle în gardienii închisorii.

Lista victimelor nu a fost încă stabilită întrucât cadavrele sunt complet arse şi doar o parte din ele au fost identificate. Numărul morţilor ar putea creşte pentru că unii răniţi sunt în stare critică. Această catastrofa este cea mai gravă din istoria închisorilor chiliene.

Incendiu la o închisoare din Chile


×
Subiecte în articol: incendiu Chile revolta victime deținuti
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close