Antena 3 CNN Externe Trei persoane au murit, în urma unui nou atac cu rachete lângă Tel Aviv. Aeroportul Ben Gurion, închis

Trei persoane au murit, în urma unui nou atac cu rachete lângă Tel Aviv. Aeroportul Ben Gurion, închis

Trei persoane au murit și o alta a fost grav rănită, marți seara, în Rishon Lezion, după ce teroriștii din Fâșia Gaza au tras un val de rachete în direcția orașului Tel Aviv.

Trei persoane au murit, în urma unui nou atac cu rachete lângă Tel Aviv. Aeroportul Ben Gurion, închis
de Georgiana Adam    |    11 Mai 2021   •   22:11

UPDATE // 23.32: Bilanțul deceselor de la Tel Aviv crește. În urma atacului din cursul zilei de marți, al organizației teroriste Hamas, trei persoane au decedat și o alta a fost grav rănită.

Astfel, a fost declanșată alarma în centrul țării. Atacul a venit la câteva ore după ce Hamas a avertizat Israelul că va trage rachete în Tel Aviv dacă IDF va continua să lovească clădirile din Fâșia Gaza.

O altă rachetă a lovit un autobuz în Holon, chiar la sud de Tel Aviv. Patru persoane au fost rănite în Holon, inclusiv șoferul, care se află în stare critică. Alte trei persoane, inclusiv un copil de cinci ani, au suferit rănii medii, în urma atacului, informează The Jerusalem Post.

În urma atacului, Aeroportul Ben Gurion a fost închis, cursele fiind redirecționate către Cipru, după cum informează The Times of Israel.

Armata israeliană a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost lansate aproximativ 200 de rachete spre teritoriul Israelului.

Atacurile au fost lansate din Fâşia Gaza de organizaţiile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic, în contextul violenţelor dintre israelieni şi palestinieni produse în zona centrului vechi al oraşului Ierusalim. Sistemele antiaeriene au interceptat 90% dintre rachetele care riscau să cadă în zone populate.

Ambasadorul David Saranga a anunțat marți seară pe contul său de Twitter că o rachetă a lovit zona Holon, la 3 km sud de Tel Aviv.

 

Israelul a declanșat contraatacul aerian şi spune că a eliminat 15 membri Hamas

Armata israeliană a anunțat, la rândul său, că a ucis cel puțin 15 membri ai grupării Hamas, care controlează fâșia Gaza.

Atacul cu rachete al Hamas, care a atras replica statului evreu, a venit după ce sute de palestinieni au fost răniți în vechiul Ierusalim, în urma ciocnirilor cu poliția israeliană. Gruparea militantă a lansat peste 300 de rachete în decurs de 12 ore, conform unei surse Hamas citate de BBC.

Atacul cu rachete al Hamas l-a determinat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să declare că "Hamas a trecut linia roșie" şi că replica israeliană va fi una puternică. Armata statului evreu a vizat 130 de ținte în Fâșia Gaza.

Violențele din ultimele zile, care au antrenat confruntarea între grupările islamiste şi armata israeliană, sunt cele mai grave înregistrate în Ierusalim în ultimii ani. 

După o lună de ciocniri cu poliția în partea locuită preponderent de arabi, violențele s-au amplificat în contextul în care mai multe familii de palestinieni au primit ordin de evacuare din Ierusalimul de Est.

Conform bilanțului anunțat marți de un grup umanitar palestinian, peste 700 de palestinieni au fost răniți în confruntările cu poliția din Ierusalim şi din Cisiordania.

SUA şi Marea Britanie, apeluri la stoparea tirurilor cu rachete. Uniunea Europeană, apel la încetarea violențelor

Liderii internaționali au făcut apel al calm după ce violențele între palestinieni şi israelieni au escaladat în ultimele zile şi au atras răspunsul militar al statului evreu.

Conform unui bilanț din surse palestiniene actualizat în cursul zilei de marți, loviturile aeriene ale armatei israeliene au ucis 26 de persoane în Gaza.

SUA, UE şi Marea Britanie au cerut protagoniștilor să procedeze la detensionarea situației "cât de curând posibil".

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut încetarea imediată a tirurilor cu rachete şi a cerut ca ambele părți să facă un pas înapoi.

Şi ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a spus că "atacul cu rachete" trebuie să înceteze şi a cerut oprirea tirurilor îndreptate spre populația civilă.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borell, a spus, la rândul său, că violențele în creștere în Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de Est trebuie să înceteze "imediat".

 

×
Subiecte în articol: Tel Aviv rachete atac terorist Gaza autobuz
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close