Antena 3 CNN Externe O familie din India s-a trezit cu o tigroaică în patul din locuință. „Era extenuată și a tras un pui de somn de o zi întreagă”

O familie din India s-a trezit cu o tigroaică în patul din locuință. „Era extenuată și a tras un pui de somn de o zi întreagă”

O familie din India s-a trezit cu o tigroaică în patul din locuință. „Era extenuată și a tras un pui de somn de o zi întreagă”
19 Iul 2019   •   15:04

Un tigroaică, care trăia într-un parc național din India, a fost găsită relaxându-se în patul din casa unor localnici

Ofialii sunt de părere că femela a fugit din Parcul Național Kaziranga, unde 92 de animale au murit recent din cauza inundațiilor puternice. 

Specialiștii au ajuns în locuința respectivă și au scos animalul sălbatic în condiții de siguranță. A fost ghidat pentru a ajunge în junglă. 

Potrivit reprezentanților parcului național, tigroaică a fost văzută prima dată în apropierea unei autostrăzi, la 200 de metri depărtare de parc. 

Este posibil să fi fost deranjată de drumul aglomerat și să se refugieze în casa respectivă, care era situată în apropiere de autostradă, potrivit BBC

„Era extenuată și a tras un pui de somn de o zi întreagă”, a spus unul dintre cei care au asigurat întoarcerea animalului în sălbăticie. 

„Cel mai frumos a fost că nimeni nu a deranjat-o, așa că a putut să se odihnească cât a avut nevoie. Există un respect foarte mare pentru viața sălbatică în această regiune”, a spus stăpânul casei. 

 

×
Subiecte în articol: imagini locuinta localnici India
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close