Antena 3 CNN Externe O nouă soluţie pentru cancerul mamar: Celulele stem şi grăsimea proprie

O nouă soluţie pentru cancerul mamar: Celulele stem şi grăsimea proprie

O nouă soluţie pentru cancerul mamar: Celulele stem şi grăsimea proprie
Sursa foto: Foto: descopera.ro
22 Feb 2011   •   23:10

Specialiştii au făcut o descoperire care ar putea revoluţiona chirurgia plastică şi extrem de importantă pentru femeile operate de cancer la sân. Cu noua tehnică, medicii chirurgi pot reconstrui ţesutul extirpat în urma unei mastectomii. Asta cu ajutorul celulelor stem şi al grăsimii proprii a pacientei.

Recuperarea după lupta cu cancerul este o perioadă cumplită. Traumatizant este şi pentru femeile care au fost diagonsticate cu această boală la sân şi au suferit o mastectomie. Specialiştii însă au descoperit o procedură care le-ar putea ajuta enorm.

"Aceasta este o procedură care foloseşte grăsimi şi celule stem. Grăsimea şi celulele stem ale pacientului sunt combinate într-un laborator, sunt adăugaţi factori de creştere, iar după aceea sunt injectaţi într-un compartiment biodegradabil al sânului. O rezervă de sânge este ataşată pentru a hrăni aceste celule şi, în aproximativ 6-12 luni, acel ţesut creează forma şi conturul sânului", a declarat dr. Jennifer Ashton.

Sunt însă şi anumite rezerve. "În timp ce acest ţesut, grăsimea şi celulele sunt stimulate cu factori de creştere, preocuparea este să nu cumva să restimuleze şi celulele canceroase", adaugă medicul.

Deocamdată, metoda nu a fost testată clinic. Însă experţii sunt foarte încrezători că, în următorii cinci ani, acestă procedură va deveni extrem de populară în toată America.

 


×
Subiecte în articol: celule stem
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close