Antena 3 CNN Externe Preşedintele Băsescu, întâmpinat la Chişinău cu manifestaţii pro şi contra României: "Jos Unirea!"

Preşedintele Băsescu, întâmpinat la Chişinău cu manifestaţii pro şi contra României: "Jos Unirea!"

Preşedintele Băsescu, întâmpinat la Chişinău cu manifestaţii pro şi contra României: "Jos Unirea!"
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Iul 2013   •   11:10

Preşedintele Traian Băsescu a fost primit miercuri dimineaţă de omologul moldovean Nicolae Timofti, cu ceremonial militar, în condiţiile în care, în apropierea Reşedinţei de Stat din Republica Moldova, au avut loc două manifestaţii ale unioniştilor, care au scandat lonzici pro şi contra Băsescu şi România, informează Mediafax.

Grupul de manifestanţi unionişti era constituit din circa 25-30 de persoane, cu steaguri tricolore româneşti. Manifestanţii au strigat "Băsescu, Băsescu!", "Unire, Unire!", "România!".
   
Ceilalţi manifestanţi au scandat împotriva preşedintelui Băsescu şi "Jos Unirea!", grupurile dispersându-se după intrarea celor doi oficiali în Reşedinţa preşedintelui moldovean.
 


Băsescu va mai avea întâlniri cu premierul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, precum şi cu liderii partidelor guvernamentale: Vladimir Filat - Partidul Liberal-Democrat, Marian Lupu - Partidul Democrat şi Mihai Ghimpu - Partidul Liberal.
   
Preşedintele Băsescu va depune în cursul după-amiezii o coroană de flori la Monumentul "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din centrul Chişinăului, moment la care, potrivit relatărilor presei moldovene, a fost anunţată o manifestaţie a membrilor Partidului Comunist al fostului preşedinte Vladimir Voronin, împotriva şefului statului român.
   
Din delegaţia preşedintelui român fac parte şeful Cancelariei, Cristian Diaconescu, consiliderul prezidenţial Iulian Chifu şi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu.

×
Subiecte în articol: Nicolae Timofti
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close