Antena 3 CNN Externe Unul dintre românii dispăruţi în urma seismului din Noua Zeelandă, găsit în viaţă

Unul dintre românii dispăruţi în urma seismului din Noua Zeelandă, găsit în viaţă

Unul dintre românii dispăruţi în urma seismului din Noua Zeelandă, găsit în viaţă
Sursa foto: Foto: AFP/Mediafax
24 Feb 2011   •   09:53
Update: Alţi doi români, Dan Marinescu şi Radu Zimcea, dispăruţi şi ei în urma seismului, au fost găsiţi în viaţă. Ultimul bilanţ oficial al dezastrului este de 98 de morti şi aproape 230 de dispăruţi.

Unul dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului din Noua Zeelandă, Radu Zimcea, a fost găsit în viaţă. Românul a fost dat dispărut joi dimineaţă, alături de un alt conaţional, Dan Marinescu. Informaţia nu a fost confirmată încă de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe.

O altă româncă a fost dată dispărută miercuri, în urma aceluiaşi seism. În cazul acesteia, autorităţile au declarat că nu mai au nici o speranţă s-o găsească în viaţă. Ultimul bilanţ oficial al seismului este de 98 de morţi şi 226 de dispăruţi.

Echipe de salvatori din Japonia, Statele Unite, Australia, Marea Britanie şi din alte ţări s-au alăturat miilor de localnici care ajută la căutarea supravieţuitorilor. Autorităţile doresc să repună în funcţiune, cât mai repede cu putinţă, reţelele de alimentare cu apă.

Echipele de intervenţie au scos, până acum, de sub ruine 120 de supravieţuitori. Printre ei, un bărbat care a stat sub dărâmături 22 de ore şi o femeie recuperată după mai bine de o zi de la seism.

În Noua Zeelandă, comunitatea de români este foarte numeroasă, mai ales în oraşul Christchurch, unde s-a produs acest cutremur.
 

×
Subiecte în articol: Noua Zeelanda cutremur romani
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close