Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin bate recordul! De ce i-a chemat pe ruși, din nou, la referendum

Vladimir Putin bate recordul! De ce i-a chemat pe ruși, din nou, la referendum

Vladimir Putin ar putea rămâne preşedinte până în anul 2036. Liderul de la Kremlin îi cheamă pe ruşi la vot, pe data de 1 iulie, pentru un referendum care vizează schimbări ale Constituţiei. 

Vladimir Putin bate recordul! De ce i-a chemat pe ruși, din nou, la referendum
Sursa foto: Foto- kremlin.ru
de Claudia Simion    |    22 Iun 2020   •   09:40

Una dintre modificări include un amendament care i-ar permite lui Vladimir Putin să candideze pentru alte două mandate la conducerea ţării, respectiv, încă 12 ani.

„Nu exclud posibilitatea de a candida pentru această funcţie dacă acest lucru este stipulat în Constituţie. Rămâne de văzut. Momentan încă nu am luat nicio decizie”, a spus Putin, în cadrul unui interviu pentru televiziunea de stat.

Actualul mandat al președintelui este valabil până în 2024. Astfel, Vladimir Putin, în vârstă de 67 de ani, ar putea să rămână la Kremlin până în 2036.

Putin este preşedintele Rusiei din anul 2.000, fiind cel mai longeviv lider rus sau sovietic de la Stalin încoace. Putin a condus țara fie ca preşedinte, fie ca premier.

Vladimir Putin, la conducerea țării de două decenii

Actualul lider al Rusiei a declarat că, dacă modificările constituţionale nu ar fi aprobate sau dacă el nu ar mai candida, în doi ani va începe să caute un posibil succesor, cu toate că acest lucru ar fi contraproductiv.

„Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci în aproximativ doi ani ritmul normal de muncă în multe părţi ale guvernului va fi înlocuit cu o căutare de posibili succesori. Trebuie să lucrăm, nu să căutăm succesori”, a mai spus Putin.

Vladimir Putin ar putea rămâne președintele Rusiei până în 2036

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close