Antena 3 CNN High Tech În atenţia repetenţilor la BAC! S-a inventat stiloul care te anunţă când ai scris un cuvânt greşit

În atenţia repetenţilor la BAC! S-a inventat stiloul care te anunţă când ai scris un cuvânt greşit

În atenţia repetenţilor la BAC! S-a inventat stiloul care te anunţă când ai scris un cuvânt greşit
de S.T.    |    18 Iul 2013   •   22:13

Doi inventatori din Germania au creat stiloul care te anunţă atunci când nu ai scris un cuvânt corect.

Daily Mail scrie că senzorul încorporat al stiloului poate recunoaşte literele, în funcţie de mişcările vârfului său. Cu ajutorul unei baze de date, sistemul verifică alăturarea de litere dată de utilizator şi vibrează dacă aceasta nu este recunoscută ca fiind un cuvânt.

Stiloul Lernstift are şi un receptor Wi-fi încorporat. Astfel, utilizatorul poate trimite către un laptop sau un PC tot ce scrie, în timp real.

În primă fază, acest stilou va fi setat să funcţioneze în engleză şi germană dar inventatorii lui spun că îl vor perfecţiona pentru 40 de limbi.

Cei doi inventatori au promis că vor reveni cu un model mai avansat care va corecta şi greşelile gramaticale.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close