Antena 3 CNN Horoscop Dar și Har. Ce ne aduce noul an chinezesc

Dar și Har. Ce ne aduce noul an chinezesc

Suntem de o săptămână într-un nou an chinezesc iar Anca Dimancea, specialistul în Feng Shui a vorbit la „Dar și Har” despre ce ne va aduce acest nou an al șobolanului.

Dar și Har. Ce ne aduce noul an chinezesc
Sursa foto: Captură Antena 3
08 Feb 2020   •   00:50

„Este anul șobolanului sub elementul metal, cu o privire de ansamblu asupra întregii omeniri, întregii lumi. Este un an foarte activ, un an puțin tensionat, după cum a și început. Se știe în Asia că anul începe cu niște influențe destul de puternice după solstițiul de iarnă al anului precedent, deci de atunci încep să se îmbine energiile anului care se sfârsesc cu energiile anului nou. 

Ca orice zodie Yang, anul începe în forță. Așadar, înfluențele au început încă de după solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2019. Influențele sunt date de câteva energii, una este Tai Sui, o energie extrem de importantă. Tai Sui au fost niște generali, niște oameni educați care au avut un cuvânt de spus în armata chineză. La fiecare 60 de ani se repetă acest Tai Sui.

Tai Suiul de anul acesta, această energie ne vorbește despre cum va merge anul. Cum a fost acest Tai Su, așa este tendința anului 2020. Tai Suiul anului acesta s-a numit Lu Mi, un om foarte deștept și cultivat care ne vorbește despre  un an tensionat, în care artele, literatura, pictura, actoria vor fi în prim plan și oamenii care se ocupă cu așa ceva vor avea de câștigat. 

Este un an de acțiune, cine nu riscă nu câștigă, cine nu are curaj să acționeze sau să facă ceva concret, să deschidă noi porți, nu o să poată să câștige sau să se facă remercat. Este un an al oamenilor de acțiune. Dacă nu ai curajul să ieși la lumină, atunci anul va duce spre pierzanie”, a dezvăluit Anca Dimancea pentru Antena 3. 

Ce ne aduce noul an chinezesc

×
Subiecte în articol: an chinezesc Dar și har
Parteneri
Surpriza la spitalul Pantelimon: O asistentă ar fi modificat dozele
x close