Antena 3 CNN Life Acordul în caz al adjectivului. Greșeala făcută destul de frecvent

Acordul în caz al adjectivului. Greșeala făcută destul de frecvent

Vorbim astăzi despre acordul în caz al adjectivului. Domnul Titus mi-a scris că aude la televizor o variantă de acord care nu îi este familiară din scoală. De exemplu: În loc de "mama fetei căutate de prieteni", aude rostindu-se "mama fetei căutată de prieteni". Adjectivul participial căutată se acordă sau nu in caz cu substantivul fată? Cum este corect: "mama fetei căutată de prieteni" sau "mama fetei căutate de prieteni"?

Acordul în caz al adjectivului. Greșeala făcută destul de frecvent
de Iulia Gorgorin    |    29 Sep 2020   •   12:45

''Este corect cum ați învățat dumneavoastră, nu s-a schimbat nimic. Adjectivul se acorda în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl insoțește. Prin urmare, în exemplul dumneavoastră, adjectivul trebuie sa aibp forma de genitiv-dativ. Neacordarea în caz a adjectivului în această situație este o greșeală foarte frecventă.

Vom spune deci corect: Mama fetei căutate de prieteni, reacția fetei sosite aseară.
E greșit să nu facem acordul în caz și să spunem: mama fetei căutatĂ de prieteni, reacția fetei sositĂ aseară.

Există însă o situație în care putem să NU facem acordul adjectivului in caz. Atunci când el este inclus într-o structura apozitvă, izolata prin virgule. Apoziția poate fi acordata sau neacordată. Când este neacordată în caz, adjectivul rămâne cu forma de nominativ.

Iată un exemplu cu o apozitie acordată mai întâi: "Reacția fetei, sosite aseară cu prietenii, a fost de uimire totală." Fragmentul între virgule este o structură apozitivă care include adjectivul sosită cu forma de genitiv, în acord cu "fetei", care este tot la genitiv.

Putem avea însă și o apozitie neacordată în caz, adjectivul rămâne cu forma de nominativ: "Reacția fetei, sosită aseară cu prietenii, a fost de uimire totală." "Sosită" poate să nu ia forma de genitiv în acord cu "fetei". Aceasta este situația unde e permis să nu facem acordul în caz al adjectivului.

Când însă adjectivul nu este într-o structură apozitivă, ci are funcția unui atribut din gramatica traditională, este corect să facem acordul în caz. Deci vom spune corect: "Reacția fetei sositE aseară", nu "reacția fetei sositĂ aseară".

Mulțumesc pentru mesaje! Vă aștept în continuare întrebările și comentariile pe Facebook sau pe site-ul meu anaiorga.ro. Nu pierdeți Pe cuvânt în zilele următoare, vom vorbi despre cuvinte mici care pun probleme mari. Cuvintele care nasc cele mai mari controverse în analiza gramaticală au fost acum interpretate de lingvistii Academiei Române într-o lucrare modernă si foarte provocatoare. Mâine vă spun tot'', a spus Ana Iorga.

×
Subiecte în articol: Ana Iorga Pe cuvant greseala
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close