Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Alergiile alimentare la copii şi adulţi

Numai de bine. Alergiile alimentare la copii şi adulţi

Alimentele cosumate zilnic nu aduc doar aport de calorii, vitamine şi minerale, ci pot aduce şi neplăceri. La nivel mondial, peste 220 de milioane de persoane suferă de o formă de alergie alimentară. Întâlnite cel mai frecvent în cazul bebeluşilor şi copiilor, simptomele pot varia de la unele uşoare până la cele mai severe care le pot pune viaţa în pericol. Aproximativ 70% dintre copii se vindecă până la vârsta pubertăţii.

Numai de bine. Alergiile alimentare la copii şi adulţi
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
07 Ian 2020   •   09:51

Odată cu primul simptom, specialiştii recomandă ca cel mic să ajungă în cabinetul unui medic, însă după depistarea alimentului care produce alergia, singurul tratament cu adevărat eficient este evitarea acestuia.

Din fericire însă, 70% dintre copii se vindecă până în jurul vârstei de şase-şapte ani, sau cel mai târziu, în preajma pubertăţii.

Pericole există peste tot, inclusiv în meniurile de la grădiniţă sau de la şcoală, de aceea e bine ca cei mici să ştie cum să acţioneze în caz de nevoie.

Numai de bine. Alergiile alimentare la copii şi adulţi

 

×
Subiecte în articol: Numai de bine ela craciun alergii copii
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close