Antena 3 CNN Life Copil de 12 ani din Codlea, devenit erou în comunitate: I-a urmărit pe hoții care i-au tâlhărit prietenul și a ajutat polițiștii să îi prindă

Copil de 12 ani din Codlea, devenit erou în comunitate: I-a urmărit pe hoții care i-au tâlhărit prietenul și a ajutat polițiștii să îi prindă

Ionuț, un baiat de 12 ani din Codlea a devenit "un mic erou cu spirit civic" după ce și-a ajutat prietenul printr-un gest plin de curaj. Acesta nu s-a pierdut cu firea când prietenul său a fost tâlhărit și deposedat de telefonul mobil în plină zi și a sunat la 112 în timp ce a continuat să-i urmărească pe atacatori.

Copil de 12 ani din Codlea, devenit erou în comunitate: I-a urmărit pe hoții care i-au tâlhărit prietenul și a ajutat polițiștii să îi prindă
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    17 Feb 2021   •   23:27

Mai mult de atât, Ionuț a reușit să facă și poze agresorilor în timp ce încercau să se facă nevăzuți. Mai mult, s-a implicat activ în urmărirea infractorilor, cu ajutorul agenților de poliție, și a contribuit la capturarea acestora. Povestea a fost spusă chiar de tatăl victimei, pe Facebook.

"Recunoștința și respectul meu se îndreaptă azi către Politia Municipiului Codlea și către un mic erou cu spirit civic, prietenul fiului meu.
În jurul ori 15'30 fiul meu a fost tâlhărit de telefonul mobil de către doi tineri, în plină stradă, în văzul lumii.

Prietenul lui, în vârstă de numai 12 ani, nu s-a pierdut cu firea și a acționat matur, ca un adult. A pus mana pe telefonul lui și a sunat la 112, alertând autoritățile și a reușit chiar să-i fotografieze pe cei ce l-au deposedat de telefon pe fiul meu.

Micul erou a fugit după aceștia, pe drum întâlnindu-se cu echipajul de politie plecat în intervenție, în urma sesizării la 112.

După ce s-a urcat în mașină politiei, a plecat în căutarea agresorilor reușind să-i identifice în foarte scurt timp pe străzile orașului și astfel aceștia au fost reținuți de organele de poliție în vederea cercetării.

Poliția a acționat cu celeritate, exemplar la această sesizare, rezolvând-o într-un timp foarte scurt.

Le mulțumesc încă o data, și pe această cale, organelor de politie din Municipiul Codlea și nu în ultimul rând părinților care au crescut un astfel de copil, care oricând poate fi un exemplu și pentru oamenii mari!"

Eroii zilei de azi!!! Recunoștința și respectul meu se îndreaptă azi către Politia Municipiului Codlea și către un...

Posted by Adrian Iatan on Wednesday, 17 February 2021

×
Subiecte în articol: baiat copil mic erou hoții
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close