Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Atracţii turistice pe care să nu le ratezi

Numai de bine. Atracţii turistice pe care să nu le ratezi

Muzeele celebre din lume sunt de multe ori ca nişte labirinturi. Ne pierdem pe culoarele întortocheate şi ratăm obiective celebre. Oana Portase are câteva sfaturi pentru noi şi ne ajută să ne facem lista cu cele mai importante exponate din muzeele celebre.

Numai de bine. Atracţii turistice pe care să nu le ratezi
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
04 Feb 2020   •   08:20

Oana Portase a făcut o listă de obiective de neratat a celor mai celebre muzee din lume, la care a venit şi cu câteva sfaturi practice.

''E important să vă faceţi un plan de acasă. Să începem cu Muzeul Luvru. Ştim cu toţii că acolo este expusă faimoasa Joconda. Trebuie să vă avertizez că muzeul este atât de mare, încât nu îl veţi putea vizita într-o singură zi. Muzeul are o suprafaţă de peste 60.000 de metri pătraţi şi este împărţit pe categorii. Are şi un restaurant unde puteţi mânca şi locuri de odihnă, dar nici aşa nu veţi reuşi să vedeţi chiar tot. Eu am ajuns la Joconda, deşi era să o ratez, însă nu am mai văzut pictorii italieni preferaţi, pentru că m-am pierdut şi apoi am obosit. Vă recomand să vă notaţi exponatele pe care vreţi să le vedeţi, să vă luaţi o hartă a muzeului de pe internet şi să vă stabiliţi clar un traseu de o oră sau două, cât vreţi să staţi acolo. Împătimiţii de artă îl pot vizita în mai multe zile, dar ţineţi cont că Parisul este plin de muzee şi palate care merită vizitate'', a spus Oana Potase.

Ce alte muzee celebre ar trebui să vizitaţi, aflaţi din materialul de mai jos!

Numai de bine. Atracţii turistice pe care să nu le ratezi

 

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close