Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Plan alimentar pentru copii și părinți

Numai de bine. Plan alimentar pentru copii și părinți

Mulți părinți au observat că de când stau acasă copii lor mănâncă mai bine ca niciodată. Dacă până acum trebuia să ne milogim de ei să mănânce trei mese principale și două gustări acum trebuie să ne limităm doar la mesele principale.

Numai de bine. Plan alimentar pentru copii și părinți
Sursa foto: Pixabay
06 Apr 2020   •   19:14

Ruxandra Pleșea, nutriționist, a explicat la „Numai de bine” cum ar trebui să arate meniu copiilor în acestă perioadă, 

Din cauza emoțiilor negative și a plictiselii cu toții am observat că mâncăm mai mult și nu doar noi adulții, ci și copii, care ronțăie toată ziua. Acest comportament poate aduce multe kilograme în plus așa că iată ce este de făcut. 

În primul rând întreaga familie trebuie să facă un program al meselor, să existe doar trei mese pe zi și să eliminăm gustările, pentru că nu avem nevoie de cantități mari de calorii și glucide în acestă perioadă. 

Este bine să facem un meniu săptămânal și să ceream părerea copiilor legat de ce le-ar plăcea să mănânce. 

Importanța legumelor este foarte mare și trebuie să încercăm feluri de mâncare în care să includem legume. Trebuie să evităm pe cât posibil dulciurile, iar cel mai simplu mod este a nu le cumpăra. Dacă totuși există, dulciurile trebuie programate. 

Plan alimentar pentru copii și părinți

×
Subiecte în articol: Numai de bine
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close