Antena 3 CNN Life Boala cu care se confruntă o mulțime de copii când intră în colectivitate. Este extrem de contagioasă

Boala cu care se confruntă o mulțime de copii când intră în colectivitate. Este extrem de contagioasă

Mulți părinți se sperie când cei mici au probleme cu ochii. Oftalmologul Roxana Cozubaș ne spune care sunt cauzele infecțiilor oculare, dar și care sunt simptomele conjunctivitei. De asemenea, vedem de ce nu este bine ca cei mici să își pună mâna la ochi, mai ales dacă mâinile sunt murdare.

Boala cu care se confruntă o mulțime de copii când intră în colectivitate. Este extrem de contagioasă
de Andreea Cigolea    |    22 Feb 2021   •   10:36

”Avem mai mulți agenți patogeni, vorbim despre bacterii, despre virusuri sau despre fungi. Cea mai des întâlnită este conjunctivita bacteriană. Te culci seara bine și te trezești cu ochii plini de puroi. Adică niște secreții purulente, abundente, de obicei galben-verzui, care îți lipesc ochiul, nu te lasă să îl deschizi foarte ușor. 

Cei mici sunt mai predispuși la astfel de infecții, însă nici adulții nu sunt ocoliți. 

Conjunctivita bacteriană apare mai ales la copiii care merg în colectivitate și colecționează tot felul de bacterii și la copiii care trec printr-o perioadă de răceală, nas înfundat, secreții nazale abundente, pentru că există o comunicare naturală între ochi și nas și atunci toate secrețiile din nas pot urca și la nivelul ochilor”, spune Roxana Cozubaș. 

Medicul susține că cel mai important lucru pe care trebuie să îl știe cei mici este că trebuie să se spele cât mai des pe mâini și să nu pună mâna la ochi. 

”Zona asta este bine să nu fie atinsă, fie că vorbim despre față, în general, sau de ochi, decât după ce te-ai spălat foarte bine pe mâini”. 

Iar tratamentul, nu este unul foarte complicat. 

”Este ca o răceală care trece în 7 zile dacă te duci la medic și iei medicamente sau într-o săptămâna dacă nu faci nimic. Dar, dacă lucrurile devin puțin mai grave pe perioada respectivă, preferăm să dăm și un antibiotic local.

Totuși, le spun mămicilor să nu intre în panică, 24-36 de ore pot face doar igienă locală, există șervețele, sau cu ser fiziologic și comprese sterile. Șterg ochișorii, fiecare ochișor cu câte o compresă și s-ar putea ca lucrurile să se calmeze. Și nu uităm să tratăm și infecția de bază, dacă e vorba de ceva din sfera ORL.

Preferăm să dăm acest antibiotic atunci când lucrurile devin puțin mai supărătoare. Totuși, este bine de știut că tratamentul este unul local, care nu acționează la nivel sistemic, nu este unul luat pe gură, dar totuși el se dă pe o perioadă fixă, de 5-7 zile. Pentru că este ca un tratament normal cu antibiotic. Pentru că, dacă îl intrerupi înainte de a se fi terminat, riști să faci o floră care nu mai reacționează ulterior la alte cure de antibiotice.

În principiu, se vindecă fără urmări, cu condiția să nu mai apară alte complicații”; explică medicul oftalmolog. 

×
Subiecte în articol: conjunctivită copii Sfat de sănătate
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close