Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Ai zâmbit astăzi? Ce se întâmplă în corpul uman atunci când zâmbești

Ai zâmbit astăzi? Ce se întâmplă în corpul uman atunci când zâmbești

Zâmbeşte! Acesta este unul dintre cele mai importante sfaturi primite de la specialişti pentru o viaţă sănătoasă. Chiar dacă ai gura acoperită de mască, sau poate ai o zi proastă, tot trebuie să zâmbeşti. Cerasela Rogen, coach transformaţional ne spune care sunt beneficiile acestei acţiuni şi cum ne poate schimba viaţa.

Ai zâmbit astăzi? Ce se întâmplă în corpul uman atunci când zâmbești
Sursa foto: Pixabay
de Iulia Gorgorin    |    27 Noi 2020   •   16:45

 ''Zâmbetu! Oare ce înseamnă acest zâmbet? Din păcate, acum, nu mai putem vedea zâmbetul oamenilor pe stradă, pentru că este ascuns sub mască şi mie îmi plăcea foarte mult, că fără să ne dăm seama, atunci când zâmbim oamenilor necunoscuţi pe stradă şi ei ne zâmbesc înapoi. 

Când zâmbeşti corpul eliberează hormonii fericii

Dar zâmbetul înseamnă mult, mult, mult mai mult decât atât. În momentul în care zâmbim ne facem un cadou foarte mare nouă şi anume, descărcăm oxitocină, serotonină, dopamină, pentru că avem doi muşchi mici aici, concectaţi la creier, care trimit impulsuri electrice şi un muşchi aici de încruntare.

În momentul în care acţionăm, chiar dacă nu avem o mare bucurie în viaţă, dar există un motto foarte frumos despre zâmbet, care spune "zâmbeşte, că dacă zâmbeşti universul îţi va trimite şi lucrurile pentru care deja ai zâmbit.

În momentul în care zâmbeşti, se trimit impulsuri la creier şi dacă ai zâmbit şi doar aşa, fără niciun motiv, îţi trimite toate aceste cadouri de alcalinizare, de relaxare. Eu, de multe ori, atunci când vreau să mă urc pe o scenă, în faţa la mulţi oameni, nu mai este cazul acum, dar îmi place să zâmbesc înainte să urc pe scenă, pentru că ştiu că îmi descarc aceste substanţe care te relaxează, îţi îmbunătăţesc sănătatea, pentru că serotonina este un neuro-transmiţător în sine, adică nu trebuie să înţelegem mult prea medical. Se înţelege că ai mai multă claritate, creierul funcţionează mult mai rapid, neuronii se conectează la idei, decizii mai rapide, vezi mai clar uşile acolo unde în mod mai clar nu le vezi, soluţiile.

Endofinele ajută în combaterea răcelilor

Deci un simplu zâmbet, dacă am zâmbi măcar de trei - patru ori pe zi, măcar atât, ne aduce sănătate mai bună, decizii mai bune, claritate mai mare în viaţă, siguranţă de sine mai mare şi nu mai spun că un om care zâmbeşte are toate şansele să deschidă metaforic mult mai repede uşile decât un om care se încruntă. 42.59 La fel este prelungită viaţă, pentru că stând în alcalenitate în interior şi zâmbind şi având serotonină toate organele noastre funcţionează mai bine, sunt şi ele fericite, celulele au timp cumva să se refacă, pentru că este alcalin înauntru şi nu este aciditate, deci zâmbetul pentru noi este extrem de important. Şi o mamă care zâmbeşte des copilului ei, copilul învaţă să fie mai alcalin, mai calm, mai tolerant, mai bun, pentru că zâmbetul ne ajută foarte mult'', a explicat Cerasela Rogen, coach transformaţional.
 

×
Subiecte în articol: zambet Cerasela Rogen Numai de bine
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close