Antena 3 CNN Meteo Cod portocaliu de ninsori și viscol! Care sunt cele mai afectate județe

Cod portocaliu de ninsori și viscol! Care sunt cele mai afectate județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri dimineață, o alertă cod portocaliu de viscol în județele Constanța și Tulcea, iar pentru Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei un Cod galben de ninsori viscolite. Se anunță rafale de 70...80 kilometri pe oră.

Cod portocaliu de ninsori și viscol! Care sunt cele mai afectate județe
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    27 Ian 2021   •   10:50

Informare meteorologică de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului, valabilă de miercuri, 27 ianuarie, ora 10:00, până joi, 28 ianuarie, ora 10:00. 

În regiunile estice și sud-estice vântul va prezenta intensificări și local vor fi rafale în general de 50...60 km/h. În zona Carpaților Meridionali și de Curbură rafalele vor atinge în general 55... 65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 75...85 km/h și va fi viscol.

În centrul și sudul Munteniei și local în Moldova, precum și în zonele de munte temporar va continua să ningă.

Cod galben de ninsori viscolite în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei

ANM a emis și un cod galben de ninsori viscolite, valabil de miercuri, 27 ianuarie, ora 10:00, până joi, 28 ianuarie, ora 10:00

În Dobrogea, estul Munteniei și în sud-estul Moldovei va continua să ningă moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă neuniform și consistent, iar vântul va avea rafale în general de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Cod portocaliu de viscol și vizibilitate redusă în Constanța și Tulcea

Codul portocaliu este valabil în intervalul miercuri ora 10.00 – ora 21:00 și anunță viscol și vizibilitate redusă în județele Constanța și Tulcea.

În cursul zilei de miercuri (27 ianuarie), în județele Constanța și Tulcea vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale de 70...80 km/h, va ninge însemnat cantitativ, zăpada va fi viscolită și troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Pregătiți-vă autoturismul de drum

Specialiștii recomandă, în cazul în care aveți de parcurs drumuri care nu pot fi amânate, să aveți autoturismul pregătit, astfel: 

  • Acumulatorul şi sistemul de aprindere trebuie să fie în stare foarte bună, iar bornele bateriei curăţate
  • Asigurați-vă că nivelul antigelului este suficient pentru a evita îngheţarea
  • Asigurați-vă că sistemul de încălzire şi dezgheţare funcţionează eficient
  • Verificați sistemul de acţionare al ştergătoarelor de parbriz; asigurați un nivel corespunzător de lichid de curăţare
  • Asigurați-vă că termostatul funcţionează corespunzător
  • Verificați funcţionarea farurilor şi luminilor de avarie
  • Verificați dacă există fisuri în sistemul de eşapament, reparați-le sau înlocuiți-le dacă este necesar. Inhalarea monoxidului de carbon este letală
  • Verificați nivelul şi densitatea uleiului. Uleiuri grele coagulează mai mult la temperaturi joase şi nu sunt la fel de lubrifiante
  • Folosiți anvelope pentru zăpadă şi dotați-vă cu lanţuri antiderapante
  • Pregătiți-vă să utilizați combustibil adecvat sezonului şi verificați filtrul de aer

×
Subiecte în articol: cod galben cod portocaliu
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close