Antena 3 CNN Politică Bombă în politică: Gabriela Firea și liberalul Dan Cristian Popescu, întâlnire-surpriză. Ce au discutat

Bombă în politică: Gabriela Firea și liberalul Dan Cristian Popescu, întâlnire-surpriză. Ce au discutat

Întâlnire-surpriză între Gabriela Firea și viceprimarul Sectorului 2 Dan Cristian Popescu. Primarul general al Capitalei a postat pe rețelele de socializare fotografii de la întâlnirea cu Popescu, afirmând că a discutat cu acesta despre proiecte de infrastructură, precum rețeaua de termoficare. pasajul Doamna Ghica, dezvoltarea zonei Pipera și amenajarea unui parc de 170 ha.

Bombă în politică: Gabriela Firea și liberalul Dan Cristian Popescu, întâlnire-surpriză. Ce au discutat
Sursa foto: Facebook/ Gabriela Firea
de Dan Gabor    |    06 Aug 2020   •   19:55

Mesajul Gabrielei Firea după întâlnirea cu Dan Cristian Popescu

„În timp ce liderii unor partide au pierdut săptămâni intregi în negocieri privind sinecuri, avantaje, locuri pe liste și posturi în administrație, eu am continuat să-mi dedic timpul lucrurilor care contează cu adevărat pentru oameni, care le fac viața mai bună sau mai ușoară. M-am întâlnit azi cu dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, cu care am avut o discuție aplicată despre o serie de proiecte benefice pentru bucureșteni”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Gabriela Firea afirmă că împreună cu Cristian Popescu u identificat modul în care Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 pot colabora pentru punerea în practică a unor proiecte.

„L-am asigurat pe dl viceprimar că zonele deficitare din sectorul 2 vor fi prioritizate corespunzător în programul de reabilitare, precum și de sprijinul Termoenergetica pentru derularea unui proiect-pilot privind construirea unor centrale termoelectrice de cvartal ca soluție alternativă pentru zonele situate la distanță mare de CET-uri. De asemenea, am dat asigurări că Trustul Metropolitan și Compania de Consolidări depun eforturi susținute astfel încât Pasajul Doamna Ghica să fie finalizat în această toamnă”, a adăugat primarul general al Capitalei.

Întâlnirea are loc într-un context politic foarte interesant. Liberalul Dan Cristian Popescu a vrut să candideze pentru șefia Primăriei din Sectorul 2 din partea PNL, însă a fost refuzat de liderii partidului pentru un cadidat USR. Așa că acum a anunțat că va candida independent, în cazul în care nu găsește sprijin din partea altui partid.

Acesta spune însă că este pregătit să poate discuții cu oricine este dispus să-l susțină.

"Proiectul meu politic este legat de Sectorul 2 și de proiectele pe care le-am început aici și mi-ar plăcea să le continui. Mi-aș fi dorit să fiu susținut azi de partidul pentru care am depus efort politic, dar care azi a ales să nu aibă un candidat pentru Sectorul 2.

A fost o negociere politică pe care personal nu am înțeles-o, dar nu am cum să nu țin cont de ea. (...) Dacă sunt partide care vor să mă susțină, voi intra în discuții cu acestea în zilele următoare", a spus Dan Cristian Popescu.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close