Antena 3 CNN Politică Cine câştigă alegerile, dacă primarii vor fi aleşi în două tururi de scrutin

Cine câştigă alegerile, dacă primarii vor fi aleşi în două tururi de scrutin

Liberalii doresc modificarea legislaţiei pentru alegerea primarilor în două tururi, dar dacă ne uităm la rezultatele obţinute de PSD şi PNL la ultimele patru rânduri de alegeri locale, ne lovim de un paradox. 

Cine câştigă alegerile, dacă primarii vor fi aleşi în două tururi de scrutin
de M.Z.    |    24 Ian 2020   •   12:33

Liberalii au obţinut cele mai multe primării atunci când edilii au fost aleşi într-un singur tur, în timp ce social-democraţii au avut cel mai bun scor atunci când primarii erau aleşi în două tururi de scrutin. 

Social-democraţii au obţinut cele mai multe primării în urma alegerilor locale din 2004, când după al doilea tur au obtinut 1702 primării, în vreme liberalii s-au clasat pe locul al doilea, mulţumindu-se cu doar 443 de edili câştigaţi. 

Patru ani mai târziu, la localele din 2008, PSD a obţinut 1138  primării, în timp ce liberalii lui Călin Popescu Tăriceanu obţin un scor mai bun decât în 2004, respectiv 706 mandate de edil. 

În 2012, la primul scrutin în care primarii aveau să fie aleşi în urma unui singur tur, liberalii şi social-democraţii au avut candidaţi comuni la alegerile. Alianţa a câştigat 2035 de primării, ceea ce reprezintă însă un scor mai slab decât cel obţinut de PSD şi PNL la alegerile anterioare, dacă adunăm primăriile câştigate de cele două.

Pe 5 iunie 2016, au avut loc alegerile locale într-un singur tur, în urma cărora, Partidul Naţional Liberal a câştigat cele mai multe primării după Revoluţie, 1081. De cealaltă parte, social-democraţii au avut un scor mai slab decât în 2008, triumfând în 1677 localităţi. 

Cine câştigă, dacă edilii sunt aleşi în două tururi

×
Subiecte în articol: primari
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close