Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu: Desemnarea mea este o garanție a continuității în guvernare a PNL

Florin Cîțu: Desemnarea mea este o garanție a continuității în guvernare a PNL

Florin Cîțu a făcut, miercuri seară, prima declarație în calitate de premier desemnat.

Florin Cîțu: Desemnarea mea este o garanție a continuității în guvernare a PNL
26 Feb 2020   •   21:14

"În primul rând, aș vrea să-i mulțumesc domnului președinte al României, Klaus Iohannis, după aceea să-i mulțumesc domnului președinte al PNL, Ludovic Orban, pentru susținere și pentru încredere.

Este o propunere care mă onorează și mă încarcă de responsabilitate, iar în baza acestei desemnări voi avea discuții cu partenerii parlamentari pentru constituirea unei majorități. Vom avea un calendar al negocierilor. Desemnarea mea este o garanție a continuității în guvernare a PNL", a spus Florin Cîțu.

Florin Cîțu a subliniat că în cel mai scurt timp va înainta Parlamentului lista guvernului și a programului de guvernare.

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, miercuri seara, pe Florin Cîțu premier. Decizia a fost luată în urma consultărilor pe care șeful statului le-a avut cu liderii partidelor parlamentare.

Decizia șefului statului a fost luată după patru ore de consultări cu partidele politice.

Florin Cîțu trebuie să vină cu un program de guvernare şi cu o echipă de miniştri. Parlamentul are 15 zile termen să audieze miniştrii propuşi şi să dea vot de învestitură.
Florin Cîțu este ministrul al Finanțelor în guvernul Orban, demis prin moțiune de cenzură.

"După consultări, acum, am decis deja să fac o desemnare pentru a mișca lucrurile încât să nu ne blocăm politic. Așadar, am decis să desemnez pentru poziția de prim-ministru pe domnul Vasile Florin Cîțu, actualmente ministru al Finanțelor Publice, care se va prezenta, sper, într-un timp scurt în fața Parlamentului cu o echipă guvernamentală și un program de guvernare", a spus Klaus Iohannis.

 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close